Ministrul Finanţelor: Nu vom tăia bani de la investiţii ca să implementăm legea dublării alocaţiilor

Ministrul Finanţelor: Nu vom tăia bani de la investiţii ca să implementăm legea dublării alocaţiilor

Bugetul României nu are în prezent prevăzute resurse financiare pentru dublarea alocaţiilor, iar Guvernul nu va tăia din banii de la investiţii pentru a putea implementa această lege, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

"Problema pe care am identificat-o este că această lege a fost votată în Parlament după ce a fost trecut Bugetul României. Şi acum, dacă mâine trebuie să implementăm această lege, nu există resurse în buget. Nu ai cum! Trebuie să măreşti deficitul bugetar cu suma cu care vei creşte aceste alocaţii. Ca să măreşti deficitul bugetar, trebuie să aprobi o rectificare bugetară, pentru că altfel nu ai cum - nu poţi să faci o derogare de la Legea Bugetului - şi prin care să schimbi acei indicatori din lege. Sau să tăiem din altă parte, să tăiem de la investiţii, ceea ce nu vom face", a afirmat Florin Cîţu, la Digi 24.

Ministrul Finanţelor a explicat că în următoarele două săptămâni Guvernul va prezenta un proiect de lege privind creşterea alocaţiilor.

"Premierul a spus deja că va exista o creştere a alocaţiilor. În următoarele două săptămâni vom veni cu acest proiect de lege. Nu ştiu... (cu cât vor creşte alocaţiile, n.r.). Va fi o decizie politică, eu voi prezenta situaţia, dar voi spune ca şi până acum: în acest moment nu există resurse în buget. Bugetul a fost construit pe un deficit de 6,7% la rectificarea bugetară, care nu a luat în calcul acest lucru", a adăugat Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor a precizat că dublarea alocaţiilor ar însemna un efort financiar de 4 miliarde de lei pentru 6 luni.

"Dublarea alocaţiilor înseamnă aproape 4 miliarde de lei pentru o jumătate de an. Nu putem să luăm această sumă din impozitarea pensiilor speciale, pentru că toată suma pentru pensii speciale este de aproape 1 miliard de lei, dacă scoatem militarii, deci n-ai cum să scoţi 4 miliarde dintr-un miliard de lei. Dublarea alocaţiilor reprezintă aproape 8 miliarde de lei, înseamnă 0,8% din PIB doar pentru dublare. Aşa cum am construit bugetul, am alocat până acum resurse importante către investiţii, mai multe decât în ultimii 10 ani. Dacă vrem să avem bani în continuare să plătim şi pensii şi alocaţii şi salarii, trebuie să alocăm bani pentru investiţii. Dacă nu, dacă decizia este să nu mergem către investiţii, ci să alocăm bani în altă parte, nu vom mai avea bani în anii viitori. Această strategie a fost folosită în trecut şi a dat greş", a menţionat Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor a susţinut că recenta decizie a Curţii Constituţionale a României (CCR) pe subiectul dublării alocaţiilor nu schimbă faptul că legea privind dublarea alocaţiilor este neconstituţională.

"Pentru mine lucrurile nu se schimbă. Această decizie (a CCR, n.r.) nu are nicio legătură cu dublarea alocaţiilor. Era o decizie care spunea că Parlamentul României poate să dea o lege care respinge prorogarea acestei dublări a alocaţiilor. Dar rămâne un lucru foarte clar: legea (dublării alocaţiilor, n.r.) este neconstituţională, pentru că încalcă articolul 138 din Constituţie, aliniatul 5, care spune foarte clar: orice cheltuială bugetară trebuie să aibă stabilită o sursă de finanţare. Această lege, acest articol introdus, nu are sursă de finanţare stabilită, deci este clar pentru toată lumea că este o lege neconstituţională", a declarat Florin Cîţu. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Aproape interesant...

3 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

4 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

5 Foarte interesante amănunte...