Ministrul Justiției a transmis comisiei parlamentare de anchetă o scrisoare cu privire la neprezentarea șefei DNA la audieri

Ministrul Justiției a transmis comisiei parlamentare de anchetă o scrisoare cu privire la neprezentarea șefei DNA la audieri

Ministrul Justiției Tudorel Toader a trimis, vineri, o scrisoare Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, în care spune că se va pronunța în privința neprezentării șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, la audierile de la comisie, după ce expiră termenul de formulare a răspunsului scris de către aceasta și amintește că s-a solicitat Inspecției Judiciare efectuarea unor controale privind eficiența managerială la DNA.

 "Într-adevăr, astfel cum a motivat Curtea Constituțională prin decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, obligația să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile și indiferent de obiectul anchetei, instituită de art. 9 alin. 3 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, în urma modificărilor intervenite prin hotărârea Parlamentului nr. 38/2017, le revine și persoanelor invitate care reprezintă, în virtutea funcțiilor lor de conducere, autorități/instituții publice ce nu se află sub control parlamentar, în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului. Teza finală a aceluiași articol dispune că persoana invitată poate răspunde și în scris comisiei de anchetă parlamentară furnizând informațiile solicitate sau poate transmite prin poștă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deține și care sunt utile comisiei de anchetă, modalitate la care s-a recurs în speță, ținând cont de neparticiparea persoanei invitate la lucrările comisiei", spune ministrul Justiției.

Toader amintește, de asemenea, de decizia Curții Constituționale care dă posibilitatea comisiei de a sesiza organele de urmărire penală "însă nu pentru refuzul persoanei invitate de a furniza documentele sau mijloacele de probă deținute utile activității comisiei", ci, în urma coroborării datelor existente, sesizarea poate fi făcută cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

El mai spune că rolul ministrului Justiției, de titular al propunerii de numire și revocare a procurorului șef al DNA, trebuie privit "corelativ cu dreptul și obligația de a verifica eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către de către procurori".

"Tocmai în acest scop, după cum este cunoscut în spațiul public, s-a solicitat Inspecției judiciare de către Ministerul Justiției efectuarea unor controale privind eficiența managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Direcției Naționale Anticorupție, constatările acestor rapoarte urmând să stea în fundamentarea unor decizii viitoare care pot fi luate exclusiv în limitele legii. Ministerul Justiției își va exprima poziția după expirarea termenului de formulare a răspunsului scris de către doamna Laura Codruța Kovesi", se mai arată în scrisoarea lui Tudorel Toader.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Discursul unei femei simple din Republica Moldova care îi pune la colț pe rusofili. Tudor Chirilă: „Cel mai bun monolog de anul ǎsta!”

2 Pilot de bombardiere, ucis cu ciocanul în Rusia. El a omorât zeci de ucraineni în atacuri asupra unor obiective civile

3 Ce salariu are Diana Matei la Ministerul Apărării Naționale: „Trebuie să fac diferența între brut și net că habar nu am”

4 Amantlâc, fraudă și râcă la MAE

5 Jurnalist pro-rus, printre primii pe listele AUR pentru Senat. Ce declaraţii făcea la Ambasada Rusiei?