Ministrul Muncii: Pensiile se vor da la timp, la începutul lunii septembrie

Ministrul Muncii: Pensiile se vor da la timp, la începutul lunii septembrie

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, dă asigurări că pensiile vor ajunge la timp la beneficiari, în septembrie, afirmând că zvonurile despre întârzierea lor reprezintă o "manipulare" a PSD, care "lucrează la emoţiile oamenilor".

"Cu toată încăpăţânarea vă spun: vom fi la timp, vom fi în grafic, pensiile se vor da la începutul lunii septembrie. Nu e cazul să vă spun acum o cifră, pentru că şi de acum o oră de când am sunat ultima dată să mă interesez deja au avansat. Cert este că vom fi în grafic. Suntem peste jumătate. Suntem deja gata cu pensiile pentru agricultori, suntem aproape gata cu pensiile de stat acordate în numerar prin Poşta Română. Sunt în legătură cu Poşta Română asigurându-mă că şi acolo lucrurile sunt planificate de aşa manieră încât să nu existe nicio întârziere. Deja am început pentru o parte dintre judeţe tipărirea cupoanelor pentru pensiile celor care le primesc pe card, mergem în paralel, se lucrează cu toată seriozitatea. Aceasta este forma prin care eu şi PNL înţelegem să îi respectăm pe pensionari, lucrând serios ca dânşii să aibă pensiile la timp şi să nu aibă nicio emoţie în această privinţă", a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, Violeta Alexandru.

Întrebată despre zvonurile potrivit cărora pensiile nu vor fi date la timp, ministrul Muncii a susţinut că PSD este "cu manipularea", PNL "cu seriozitatea".

"Sincer, cred că răspunsul este evident. Cred că PSD lucrează la emoţiile oamenilor, (...) PSD nu face decât să le genereze în fiecare zi câte o spaimă, să le sugereze că s-ar întâmpla ceva în neregulă. Nu. Câtă vreme sunt în această echipă liberală şi sunt implicată în Ministerul Muncii, vă asigur că acesta este modul în care lucrăm: cu seriozitate pentru ca oamenii să îşi primească pensiile la timp. PSD este cu manipularea, noi suntem cu seriozitatea", a spus ministrul.

Despre mărirea etapizată a alocaţiilor, Violeta Alexandru consideră că a fost o "decizie justă".

"Apreciez că am luat o decizie justă, raţională, având în vedere condiţiile actuale. Cum PNL a fost partidul care a crescut alocaţiile în toţi aceşti ani, din 2015 până în prezent, (...) nu există nicio lipsă de voinţă din partea PNL ca aceste alocaţii să crească. Diferenţa dintre noi şi PSD este că noi suntem conştienţi că nu se pot dubla peste noapte sau imediat toate cheltuielile necesare, cu atât mai mult cu cât nici acum nu am depăşit perioada de pandemie cu efecte dramatice în economie şi nu avem un orizont clar asupra revenirii complete a economiei în lunile şi chiar anul viitor. Opţiunea pe care noi am avut-o, în spiritul deciziei Curţii Constituţionale, a fost aceea de a eşalona, fiind determinaţi să creştem alocaţiile în etape, astfel încât să avem acoperirea necesară în buget", a mai spus ministrul Muncii. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...