Ministrul Transporturilor a aprobat defrișarea unei suprafețe de pădure, pentru realizarea tronsonului de autostradă Cluj Vest Gilău-Mihăiești

Ministrul Transporturilor a emis, marți, un ordin pentru aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier național a suprafeței pe amprenta căreia va fi realizat obiectivul "Autostrada Transilvania, sector 3A, Cluj Vest Gilău - Mihăiești, între km 4+650 - km 5+550", beneficiar statul român.

"Terenul face parte din fondul forestier național, este proprietate publică a statului, aflat în administrarea Ministerului Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România — SA, fiind dobândit în condițiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, fiind amplasat pe raza Ocolului Silvic Gilău din cadrul Direcției Silvice Cluj. Scoaterea definitivă din fondul forestier național a terenului menționat se face cu defrișarea vegetației forestiere", se menționează într-un comunicat al CNADNR.

Sectorul 3A, Cluj Vest Gilău — Mihăiești, între km 4+650 — km 5+550 face parte din tronsonul de autostradă 3A1 (km 0+000 — km 8+700), Gilău — Nădășelu, în acest moment progresul fizic fiind de 68,42%.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

2 De citit acest material despre vortexul polar

3 Orașul din România numit „bijuterie secretă” de doi turiști italieni

4 Suma uriașă cerută de meșteri după ce un bucureștean a oferit 5.000 de euro

5 Lovitură pentru Ilie Bolojan în Parlament, în timp ce PSD își împarte liniștit funcțiile la NATO