Mioara Roman, înmormântată la Cimitirul „Reînvierea” din Capitală. Colivă ornată cu foiță de aur și slujbă oficiată de patru preoți

Mioara Roman, fosta soţie a prim-ministrului Petre Roman, a fost înmormântată luni, 26 februarie, la Cimitirul „Reînvierea” din Capitală, după slujba care a avut loc la Biserica Sfântul Gheorghe Nou.

Mioara Roman

Mioara Roman a murit vineri, 23 februarie. Foto Instagram

Fosta soție a prim-ministrului Petre Roman a murit vineri, 23 februarie, la vârsta de 83 de ani. Fostă jurnalistă și profesoară de limba și civilizație arabă, Mioara Roman, pe numele de fată Mioara Georgescu, suferea de Alzheimer și avea probleme locomotorii și și-a petrecut ultimii ani într-un azil din apropierea Capitalei, la Snagov.

Trupul neînsuflețit al acesteia a fost depus duminică, 25 februarie, la aceeași biserică unde a avut loc slujba de înmormântare.

Fiica Mioarei Roman, Oana Roman, a vrut o înmormântare somptuoasă pentru mama sa. Astfel, a apelat la serviciile Gabrielei Lucuțar, cunoscută drept „Regina Întunericului”.

Oana și-a dorit o înmormântare fastuoasă pentru mama ei, pe măsura personalității ei. Am pregătit ce e mai bun pentru ea!”, a afirmat Gabriela Lucuțar, pentru Click!

Paparazzi Click! au văzut-o pe „Regina Întunericului” aducând coliva pentru înmormântare. Coliva a fost ornată cu foiță de aur, iar crucea a fost realizată din perele de 24 de karate.

Coliva ornată cu foiță de aur

Coliva ornată cu cu foiță de aur. Foto: Click!

După ce slujba de înmormântare, care a fost oficiată de un sobor alcătuit din patru preoți, s-a încheiat, Mioara Roman a fost condusă pe ultimul drum. Sicriul alb a fost scos din biserică și îndreptat spre locul de veci.

Flori și sicriu albe pentru Mioara sursa Click

Între personalitățile prezente la priveghiul Mioarei Roman, care a avut loc duminică, s-au numărat fostul soț, Petre Roman și Mihai Mitoșeru, un fost coleg de școală al Oanei Roman.

De asemenea, sute de persoane au venit la Cimitirul „Reînvierea” pentru a participa la înmormântare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan