Misterele cutremurătoare ale bijuteriei ucigașe. Bizarul destin al ametistului Delhi care a băgat în sperieți până și oameni de știință

La Muzeul de Istorie Naturală din Londra se află o bijuterie extrem de valoroasă, cu o reputație înspăimântătoare: un ametist indian dedicat zeului războiului și al fulgerelor, despre care se spune că este blestemat și că a adus nenorociri tuturor proprietarilor săi.

La Muzeul de Istorie Naturală din Londra, Marea Britanie, se află un artefact deosebit de interesant. Este vorba despre o bijuterie, numită Safirul Mov Delhi. În realitate, nu este un safir, ci un ametist montat pe un inel de argint cu simboluri zodiacale, alchimice, dar și scarabei. Ametistul are formă ovală și are 3,5 x 2,5 cm. Bijuteria are mai ales o valoare istorică, dar și o poveste care dă fiori chiar și celor mai tari de înger.

A fost descoperită de un curator al muzeului în anul 1972, într-o casetă situată în depozitul instituției. Pe lângă bijuterie, în cutie, ultimul său proprietar Edward Herod Allen, un scriitor și om de știință britanic, a lăsat un avertisment cumplit. „Oricine îl va deschide apoi, va citi mai întâi acest avertisment și apoi va face ce dorește cu bijuteria. Sfatul meu este să o arunce în mare”.

Cu alte cuvinte, bijuteria era blestemată. Cei care i-au studiat trecutul, au constatat că toate persoanele care au deținut-o au avut parte numai de neplăceri sau au sfârșit în mod groaznic.

Ametistul zeului războiului

Povestea bijuteriei începe în India secolului al XIX lea, în timpul Revoltei Indiene din 1857. Coroana britanică domina subcontinentul indian încă din anul 1820. Englezii au folosit din ce în ce mai mult o varietate de tactici pentru a uzurpa controlul statelor princiare hinduse care se aflau sub ceea ce se numea alianță subsidiară. Peste tot, vechea aristocrație indiană era înlocuită de oficiali britanici. Englezii acaparau din ce în ce mai multe principate și teritorii. La aceste probleme se poate adăuga nemulțumirea crescândă a brahmanilor, mulți dintre ei fiind deposedați de veniturile lor sau pierzându-și pozițiile privilegiate. O altă preocupare serioasă a fost ritmul tot mai rapid al occidentalizării, prin care societatea hindusă era afectată de introducerea ideilor vestice.

Misionarii contestau credințele religioase ale hindușilor. Mișcarea umanitară a dus la reforme care au mers mai adânc decât suprastructura politică. În timpul mandatului său de guvernator general al Indiei (1848–1856), Lord Dalhousie a depus eforturi pentru emanciparea femeilor și a introdus un proiect de lege pentru a elimina toate obstacolele legale în calea recăsătoririi văduvelor hinduse. Convertiții la creștinism urmau să împartă cu rudele lor hinduse proprietatea familiei. Exista o credință larg răspândită că britanicii urmăreau să desființeze sistemul castelor. Introducerea metodelor occidentale de educație a fost o provocare directă la adresa hinduismului și islamismului de pe subcontinentul indian.

Rebeliunea a izbucnit în armata bengaleză acolo unde activau sub denumirea de sepoy, mulți militari indieni supuși coroanei britanice. Pretextul revoltei a fost introducerea noii puști Enfield. Pentru a o încărca, sepoii trebuiau să muște capetele cartușelor lubrifiate. Printre sepoi s-a răspândit zvonul că unsoarea folosită pentru lubrifierea cartușelor era un amestec de untură de porc și de vacă. Prin urmare, contactul cu această grăsime era o insultă atât la adresa musulmanilor, cât și a hindușilor.

La sfârșitul lunii martie 1857, un sepoi pe nume Mangal Pandey a atacat ofițeri britanici în garnizoana militară din Barrackpore. A fost arestat și apoi executat de britanici la începutul lunii aprilie.

Mai târziu, soldații sepoi de la Meerut au refuzat cartușele Enfield și, drept pedeapsă, au fost condamnați la închisoare. Această pedeapsă i-a înfuriat pe camarazii lor care s-au revoltat și-au împușcat ofițerii britanici, iar apoi au mărșăluit spre Delhi, unde nu existau trupe europene. Acolo, garnizoana locală de sepoi s-a alăturat oamenilor din Meerut și, până la căderea nopții, au reinstaurat la putere pe fostul împărat al Indiei din dinastia Mogulilor. Rebeliunea s-a răspândit în nordul Indiei. Revolta a fost marcată de atrocități îngrozitoare.

De exemplu, după bătălia de la Cawnpore, trupele rebele au măcelărit atât trupele britanice care s-au predat, dar și femei și copii. Măcelurile au scandalizat oficialitățile britanice, fiind mobilizate trupe puternice și numeroase. În cele din urmă, rebeliunea a fost învinsă și înecată în sânge de britanici. Mulți ofițeri englezi s-au răzbunat pentru masacrul de la Cawnpore și au jefuit templele și palatele hinduse.

Colonelul W. Ferris, comandantul unui detașament de cavalerie britanică din Bengal, a intrat în templul din Uttar Pradesh dedicat lui Indra, zeul hindus al războiului și al fulgerelor. Este înfățișat cu fulgere, cuțite, călare pe spatele unui elefant alb. Ferris a luat de pe altarul lui Indra o piatră prețioasă. Este vorba despre celebrul ametist care se află astăzi în Muzeul de Științe Naturale din Londra.

Vieți ruinate de un blestem hindus

Colonelul Ferris credea că această piatră prețioasă îl va ajuta să-și rotunjească serios averea și să se mute înapoi în Anglia. Numai că la scurt timp, colonelul din Bengal a început să fie lovit de tot felul de nenorociri.

În primul rând a început să piardă tot mai mulți bani. La început, Ferris a crezut că este vorba despre neatenție, despre proasta gestionare a finanțelor și așa mai departe. După ce efectiv a rămas falit, în numai câteva luni, Ferris a vândut ametistul unei rude, pentru a putea supraviețui. Nenorociri fără seamăn au început să-l lovească pe noul proprietar. Piatra a ajuns la aproape toți membrii familiei Ferris. Fiecare dorea să scape de ea. Absolut toți ajungeau în pragul falimentului sau sufereau accidente îngrozitoare. Alții s-au îmbolnăvit subit și au murit.

Piatra a ajuns din nou în posesia lui Ferris. După moartea colonelului, în mizerie și boală, misteriosul ametist al zeului Indra a fost moștenit de fiul său. Convins că respectiva piatră prețioasă i-a nenorocit și decimat familia, fiul lui Ferris a dat-o unui prieten. La scurt timp, respectivul prieten s-a sinucis aparent fără niciun motiv. Fiul colonelului care a servit în Bengal a decis să scape odată pentru totdeauna de ametist. L-a dăruit lui Edward Heron Allen, un om de știință, scriitor și polimat britanic. Acesta nu credea în vrăjitorie, blesteme și alte povești cu zei hinduși. Doar în știință și dovezi științifice. Ametistul deja avea o faimă aparte. Familia lui Ferris credea că este un safir mov dar în realitate era ametist. Cert este că avea deja porecla de „piatra plângerii” sau pur și simplu „Safirul Delhi”. Evident Herod Allen nu a dat atenție poveștilor, nici nu le credea.

„Blestemată, pătată de sânge, o nenorocire pentru toți cei care au avut-o vreodată”

Piatra prețioasă a ajuns la Herod Allen în anul 1890. La scurt timp au început necazurile. Pățea diferite accidente, primea numai vești proaste, parcă nu mai reușea să se concentreze. Colac peste pupăză, avea tot felul de neplăceri financiare. Pierdea bani, afacerile nu-i ieșeau de fel și aluneca încet-încet către falimentul personal. Nu mai vorbim de boli repetate pe care nu și le explica. Convins de un prieten care se îndrăgostise de ametist, Heron Allen a dat piatra cu împrumut.

Amicul respectiv i-a returnat-o după numai câteva zile. În tot acest timp suferise tot felul de nenorociri și era chiar să-și piardă viața. Allen a observat că atâta timp cât nu avea piatra, lucrurile mergeau normal, ghinionul dispărea ca prin minune. Când a reprimit ametistul din Delhi, nenorocirile s-au întors și se țineau lanț. Dintr-un om de știință echilibrat și care respingeau orice formă de superstiție, Heron Allen a devenit convins că piatra este blestemată și că lumea supranaturală este cât se poate de reală. Mai ales după ce a împrumutat-o unui prieten cântăreț, iar acesta și-a pierdut brusc și inexplicabil vocea.

Nu a mai cântat niciodată.„Blestemată, pătată de sânge, o nenorocire pentru toți cei care au avut-o vreodată”, preciza Heron Allen. Pentru a-i neutraliza presupusa putere malefică Herod Allen a dat-o unui bijutier și a cerut să fie montată pe un inel de argint, marcat cu semne zodiacale, „chei” egiptene de legat blestemele dar și scarabei. Evident, fără niciun efect. Exasperat, omul de știință britanic a aruncat efectiv inelul într-un canal de scurgere. Spre groaza lui Allen bijuteria a ajuns în mod misterios din nou la el. Mai precis, în momentul în care canalul a fost decolmatat, inelul cu ametistul Delhi a ieșit la suprafață. A fost găsit chiar de bijutierul care montase piatra în inel. L-a înapoiat lui Allen crezând că acesta îl pierduse.

Inelul care a stat închis timp de aproape trei decenii.

Heron-Allen a împachetat „Safirul Delhi” în șapte cutii pline cu talismane. Apoi l-a depus în seiful personal, cu instrucțiuni să nu fie deschis până după moartea sa. Acesta a lăsat un bilet prin care a avertizat pe toată lumea că „Safirul Delhi”( n.r. în realitatea ametist) este o nenorocire pentru orice îl deține. În 1944, Heron-Allen a murit. Deși a insistat ca acele cutii care conțineau ametistul să nu fie deschise timp de 33 de ani după moartea sa, fiica omului de știință britanic a scăpat cu înțelepciune de el cât de repede a putut. Mai precis l-a trimis la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.

Acolo a rămas până în 1972, lâncezind într-un sertar până când curatorul Peter Tandy a descoperit inelul cu piatră și scrisoarea ciudată dinăuntru care detalia toate poveștile legate de necazurile pricinuite de piatră. Mesajul se termina cu „Oricine deschide această cutie, să facă ce vrea cu ea. Sfatul meu este însă să o aruncați în mare”.

În 2007, bijuteria cu ametist a fost expusă la Muzeul de Istorie Naturală din Londra în cadrul expoziției „Vault”. Curatorul muzeului, Richard Savin, povestea prin 2007, pentru History Channel, Museum Secrets, că a avut parte de câteva fenomene cumva bizare.

Mai precis, atunci când transporta ametistul la un simpozion dedicat lui Heron-Allen, mașina în care se deplasa a fost înconjurată de o furtună „pe care nu am mai văzut-o vreodată, cu fulgere sclipind pe ambele părți ale mașinii”, preciza acesta. Nevasta acestuia, aflată pe locul din dreapta i-ar fi strigat „Aruncă naibii bijuteria asta, nu trebuia să o iei cu tine”. În plus, Richard Savin s-ar fi îmbolnăvit brusc, înainte de a duce ametistul la o altă expoziție. Curatorul crede însă că sunt doar coincidențe.