Mit sau realitate? E posibil să păcălești alcooltestul dacă mănânci pătrunjel sau usturoi? Rezultatul unui experiment inedit

Mit sau realitate? E posibil să păcălești alcooltestul dacă mănânci pătrunjel sau usturoi? Rezultatul unui experiment inedit

Un fost polițist rutier a verificat pe propria piele dacă poți să păcălești alcooltestul. Există mai multe mituri conform cărora dacă ai băut și mesteci pătrunjel, gumă ori mănânci usturoi, aparatul dă zero la alcoolemie.

Ex-polițistul Tavi Perțea a făcut mai multe experimente, încercând să afle dacă toate acestea sunt mituri sau adevăr. Conform acestuia, experimentul pe care l-a făcut e unul de divertisment, nu este unul științific. Așadar, rezultatele pot diferi în funcție de diverși factori.

image

Astfel, în prima seară, polițistul a băut un pahar de vin și apoi a mestecat pătrunjel timp de 1 minut. Când a suflat în alcooltest acesta a arătat o valoare de 0,33 alcool pur în aerul expirat. Practic, acest mit a fost spulberat.

În următoarea seară, Tavi Perțea a băut o bere și apoi a mestecat gumă. A ieșit o valoare de 0,25 alcool pur în aerul expirat.

În a treia seară a băut pălincă și a mâncat usturoi. În acest caz aparatul a arătat 0,91 alcoolemie.

Tavi Perțea este un polițist-vlogger din Oradea, care are peste 140.000 de fani pe Youtube. Recent, el a realizat o înregistrare în care își acuză șefa directă că refuză să îi aprobe concediul de odihnă la care are dreptul legal.

Tavi Perțea, un fost polițist rutier din Bihor, mutat între timp la Biroul de Protecție a Animalelor, a devenit cunoscut datorită canalului său de Youtube în care le explică șoferilor, pe înțelesul lor, prevederile din Codul Rutier.

Într-o postare de pe canalul său de Youtube, Tavi Perțea o acuză pe șefa sa directă că a refuzat să îi aprobe o zi de concediu de odihnă la care are dreptul. Polițistul spune că avea nevoie de ziua liberă pentru a avea grijă de fiica sa de trei ani, soția sa fiind la serviciu.

„Dumnezeu mi-e martor că am evitat pe cât posibil să se ajungă aici și probabil știți că nu mi-a plăcut să-mi spăl rufele cu cineva în public și nu ăsta a fost scopul canalului de Youtube. Doar că acuma s-a depășit o anumită limită și efectiv sunt foarte nervos și cred eu că toate lucrurile trebuie să se oprească atunci când ajung la fiica mea, iar când fiică-mea are de suferit sunt dispus să fac lucruri pe care în mod normal nu le-aș face, așa cum este acest vlog”, a spus polițistul în deschiderea vlogului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Stareța Mănăstirii Voroneț, Gabriela Platon, demisă din funcție, alături de conducătorii altor cinci unități monahale

2 „Cineva trebuie să vorbească despre acest infern” / Dezvăluirile unui luptător român din trupele speciale israeliene

3 „Nu ştiu cine a dat...” / Cum a reacționat Roxana Nemeș după ce a aflat că a fost filmată în timpul unei partide de amor

4 Soții Videanu sunt „pensionarii” români opriți pe aeroportul din Munchen cu bijuterii de 650.000 de euro / „Un colier pentru soția mea și un ceas pe car…

5 Un fost procuror DNA cu pensie lunară de 42.700 lei a dat statul în judecată pentru mărire!