Mitingul pensionarilor, anulat

Mitingul pensionarilor programat la ora 10:00 nu va mai avea loc, pentru că nu a fost obţinută autorizaţie, a anunţat joi dimineaţa preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România (FNPR), Preda Nedelcu.

Două federaţii ale pensionarilor au anunţat că organizează joi o manifestaţie în faţa sediului Guvernului, în semn de protest faţă de decizia Executivului de a majora pensiile cu un procentaj mai mic decât hotărârea Parlamentului, potrivit lui Preda Nedelcu.

Motivul nemulţumirii pensionarilor care participă la protest este nivelul până la care Guvernul a decis să majoreze pensiile din data de 1 septembrie, respectiv 14%, a precizat Preda Nedelcu.

Recent, plenul Parlamentului a adoptat rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie. Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, cu 242 voturi 'pentru', 147 'împotrivă' şi 11 abţineri, abrogarea articolului potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare Legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

4 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

5 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis