Mitropolitul Ioan al Banatului: Va domina lumea cel care câştigă bătălia culturală

Mitropolitul Ioan al Banatului a declarat, luni, după primirea titlului de Doctor Honoris Causa (DHC) al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) din Timişoara, că avem, ca naţie, atâta minte câtă cultură avem, iar "lumea va fi mereu dominată de cei care vor câştiga bătălia culturală".

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române din Banat a subliniat în prelegerea intitulată "Cultura, candela neamului" că astăzi, cultura română este supusă efectului globalizării şi nu promovează idei de mare ţinută morală".

"Se pune întrebarea până unde o cultură poate primi şi elemente din exteriorul său. Dacă nu vom reactiva izvoare de cultură româneşti, riscăm să devenim doar o populaţie care trăieşte într-o regiune în sud-estul Europei. (...). Va domina mereu lumea cel care câştigă bătălia culturală; ea nu ia prizonieri, ci domină conştiinţe (...) Cultura este mintea unui neam. Avem, ca naţie, atâta minte câtă cultură avem. Cultura română nu este un adaos la cultura universală, ci este parte integrantă, ţinând în ea marile adevăruri. Azi, ne întrebăm 'încotro, Cultură? Vrei să te stingi? Suntem noi, cei de azi, groparii luminii neamului nostru?' Să nu fie! Toţi cei care astăzi suntem chemaţi la lucrarea minţii neamului, avem datoria sacră de a face tot ce ne stă în putinţă, ca o picătură din sudoarea minţii noastre să o punem în candela culturii, ca aceasta să rămână întru dăinuirea neamului nostru românesc", a afirmat Mitropolitul Banatului.

Rectorul USAMVB, Cosmin Popescu, a argumentat în cuvântul de Laudatio că evenimentul este relevant în aceste momente în care "este important să arătăm faptul că în mijlocul comunităţii noastre este apreciat şi adus ca model un om care prin erudiţie, pregătire şi susţinere a educaţiei la rang de universitate, dar nu numai, care s-a implicat în activităţi importante, în momente decisive pentru activitatea universităţii noastre şi nu numai".

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a transmis în direct, în timpul ceremoniei de decernare a titlului, un mesaj în care a punctat faptul că a apreciat întotdeauna "echilibrul şi înţelepciunea de care a dat dovadă de când a devenit întâistătător al bisericii ortodoxe bănăţene, recunoscând implicarea ÎPS Ioan în mod pozitiv, în educaţia academică românească, în relaţia şcoală-biserică, în interesul copiilor". AGERPRES / (A - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

5 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania