
Mitul angajatului ideal: cine sunt cei mai productivi și mai motivați la muncă
Un studiu realizat în Elveția arată că angajații trecuți de 50 de ani sunt cei mai motivați și implicați, în timp ce colegii lor mai tineri par mai puțin inspirați și lucrează strict cât trebuie.
Un studiu recent realizat de firma de cercetare Value Quest din Zürich arată că angajații motivați sunt și cei mai productivi, iar cei care excelează la acest capitol sunt cei cu vârste de peste 50 de ani. Potrivit raportului Inspiring Workplace Index 2025, 75% dintre aceștia spun că sunt hotărâți să dea tot ce au mai bun la serviciu, iar 68% sunt dispuși să se implice activ în procesele de schimbare din cadrul companiilor, relatează Blick .
În contrast, doar 46% dintre angajații sub 30 de ani se declară suficient de inspirați de locul de muncă pentru a se dedica total, iar doar 13% ar fi dispuși să contribuie la transformarea organizației.
Studiul, realizat pe un eșantion de 500 de persoane din Elveția și Liechtenstein, vine într-un context economic dificil pentru companiile elvețiene, care se confruntă cu efectele unui război comercial, incertitudini geopolitice și un franc elvețian puternic, ce afectează exporturile. În această situație, implicarea angajaților este mai importantă ca niciodată.
Cu toate acestea, raportul arată că două treimi dintre angajați se simt lipsiți de inspirație și nu doresc să se implice activ în schimbările din cadrul firmelor. Această lipsă de motivație are efecte directe asupra productivității.
Tinerii nu sunt de vină, ci mediul de lucru
Studiul nu confirmă ideea că tinerii sunt „leneși” sau că doar generația „baby boomer” muncește din convingere. Cercetătorii spun că lipsa de implicare a angajaților tineri vine, de fapt, ca reacție la un mediu de lucru demotivant.
„E nevoie de mai mult decât un salariu corect – e nevoie de inspirație”, explică Kathrin Neumüller, coordonatoarea cercetării. Ea subliniază că lucruri precum stabilitatea locului de muncă sau beneficiile simbolice, cum ar fi cafeaua gratuită, nu mai sunt suficiente pentru a atrage angajații de azi.
Aproape o lună pe an de muncă pierdută
Conform estimărilor din studiu, într-o zi obișnuită de lucru de 8,5 ore, angajații lucrează în medie aproximativ 2,5 ore într-un mod neproductiv. Deși pauzele sau discuțiile informale sunt firești, diferențele de motivație sunt evidente: angajații inspirați muncesc, în medie, cu 38 de minute mai mult pe zi.
Extrapolat la un an de muncă, această diferență înseamnă o pierdere de până la 19 zile lucrătoare, adică aproape o lună întreagă de productivitate pierdută.
Sursa: adevarul.ro