Momentul în care un blindat rusesc venit să ajute un alt echipaj este lovit în plin de o rachetă ucraineană VIDEO

Momentul în care un blindat rusesc venit să ajute un alt echipaj este lovit în plin de o rachetă ucraineană VIDEO

Un vehicul blindat BMP-2 a fost ţinta unei rachete ghidate antitanc (ATGM), a forțelor ucrainene, chiar în momentul în care transportorul venise să ajute câțiva soldați rămași în câmp. Scena a fost filmată și publicată pe rețelele de socializare.

Explozia a provocat o daune serioase vehiculului blindat rusesc Foto: Captură video

Forțele ucrainene au lovit un BMP-2 rusesc cu un ATGM în timp ce încerca să recupereze echipajul altui BMP-1 dezactivat”, conform The OSINT Bunker.

Pe filmare se vede așadar cum un BMP-2 rusesc merge către un vehicul de luptă al infanteriei BMP-1, pentru a recupera soldații ce se ascundeau într-o groapă nu departe de vehicul lor.

Însă fix după ce i-a recuperat, blindatul nu reușește bine să pornească pentru că o rachetă ghidată îl lovește în plin. Explozia a provocat o flacără uriașă și daune serioase, dar nu l-a distrus de tot, BMP-2 poate fi văzut cum se îndepărtează, fumegând.

Potrivit Pentagonului , până acum circa 80.000 de militari ruși au fost uciși, răniți sau luați prizonieri, în războiul din Ucraina.

De asemenea, cel puțin zece generali ruși au fost uciși în Ucraina de la începutul conflictului.

Oryx, un site open source care urmărește pierderile de echipamente militare din întreaga lume, a adunat dovezi fotografice despre 5.887 de vehicule și piese de echipamente militare rusești care au fost distruse, avariate, abandonate sau capturate începând cu 24 februarie.

Mai exact, Oryx a constatat că Rusia a pierdut 1.029 de tancuri — dintre care 637 au fost distruse, 42 avariate, 51 abandonate și 299 capturate de trupele ucrainene. Forțele armate ale Ucrainei susțin că Rusia a pierdut deja 2.122 de tancuri, în timp ce Kremlinul nu a împărtășit niciun număr de pierderi legate de vehiculele sale.

De asemenea, au existat dovezi fotografice ale pierderii a 527 de vehicule de luptă blindate rusești, dintre care 366 distruse, șapte avariate, 29 abandonate și 125 capturate.

Sursa: adevarul.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Comentator turc de la CM, schimbat în timpul meciului după ce a rostit numele „interzis” al unei legende a Turciei

2 Medicul Iulian Juncănaru, fost concurent la Chefi la cuțite, a murit la doar 39 de ani. Cum a fost găsit

3 Un stick descoperit în anusul unui agent FSB arestat de ucraineni arată cum a ajuns Ungaria un hub al spionajului rusesc

4 Moment hilar în Qatar, cu doi bărbați care scot rapid telefoanele pentru a o poza pe Miss Croația | FOTO VIDEO

5 Foarte interesante amănunte!