Monica Niculescu, în optimi la Roland Garros după un thriller de 3 ore, jucat pe muchie de cuțit

Monica Niculescu, în optimi la Roland Garros după un thriller de 3 ore, jucat pe muchie de cuțit

Perechea româno-spaniolă Monica Niculescu/Cristina Bucşa s-a calificat spectaculos în optimile de finală ale probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, astăzi, după ce a trecut de americancele Sofia Kenin/Bethanie Mattek-Sands cu 2-6, 6-4, 11-9.

Monica Niculescu, parcurs bun în proba de dublu la Roland Garros. Foto EPA EFE

Monica Niculescu, parcurs bun în proba de dublu la Roland Garros. Foto EPA EFE

Monica Niculescu şi jucătoarea născută la Chişinău au avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 58 min) pentru a obţine victoria la turnul parizian . Cele două, care veneau după titlul (WTA 500) cucerit la Strasbourg, au irosit în tiebreak-ul setului decisiv trei mingi de meci, la 9-6, fiind egalate (9-9), dar au izbutit să tranşeze soarta partidei în faţa favoritelor numărul 14.

Niculescu şi Bucşa şi-au asigurat un cec de 43.500 de euro şi 240 de puncte WTA la dublu. Adversarele din optimi vor fi câştigătoarele din duelul care le opune pe principalele favorite, Su-Wei Hsieh (Taiwan)/Elise Mertens (Belgia), şi pe Emma Navarro (SUA)/Diana Şnaider (Rusia).

Tot astăzi este programat meciul din primul tur dintre româncele Ana Bogdan/Jaqueline Cristian şi cuplul Amina Anşba (Rusia)/Anastasia Detiuc (Cehia), ''lucky loser'' după retragerea italiencelor Elisabetta Cocciaretto/Martina Trevisan, în timp ce Gabi Ruse și Marta Kostiuk vor juca mâine în turul doi. La simplu, România nu mai are nicio reprezentantă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?