Morgan Freeman a declarat că banii reprezintă motivaţia pentru care a acceptat cel mai recent rol

Actorul american Morgan Freeman, unul dintre veteranii Hollywood-ului, a declarat că banii reprezintă motivaţia pentru cel mai recent rol al său, informează marţi Press Association.

Actorul în vârstă de 82 de ani, recompensat cu Oscar, interpretează rolul unui preşedinte american fictiv în thrillerul ''Angel Has Fallen'', din distribuţia căruia face parte şi Gerard Butler.

Morgan Freeman interpretează pentru a doua oară în carieră un lider de la Casa Albă, după rolul din ''Deep Impact'' (1998).

Întrebat ce anume l-a determinat să accepte acest rol, Freeman a declarat pentru Press Association: ''Vreţi să vă spun cu adevărat ce anume? Banii''.

"Este al treilea film din franciză, se plăteşte mai bine decât primul", a adăugat actorul.

"Am din nou şansa să interpretez un preşedinte. Fac parte dintr-o franciză de succes. Colaborez cu un tip pe care îl plac şi îl admir cu adevărat".

"Este perfect", a mai spus vedeta.

Freeman, cunoscut pentru timbrul profund al vocii sale, este una dintre cele mai de succes vedete de la Hollywood din toate timpurile, graţie unor filme precum ''Driving Miss Daisy'' şi ''The Shawshank Redemption''.

Actorul a fost recompensat cu un Oscar la categoria ''cel mai bun actor în rol secundar'' pentru pelicula ''Million Dollar Baby'' (2004).

Întrebat dacă încă mai practică actoria cu ''înflăcărare'', Freeman a răspuns: ''Îmi place, încă îmi mai place. Ador să fac filme, dar acum seamănă mai mult cu un foc mocnit''.

Pelicula ''Angel Has Fallen'' a avut premiera în cinematografele din Marea Britanie pe 21 august.AGERPRES


populare
astăzi

1 România atinge 1.500 km de drumuri rapide, însă regiuni întregi rămân izolate

2 Justiția PSD / Curtea de Apel sugerează că Silviu Răzvan Avram ar fi putut fi forțat să meargă cu familia în sejururile de lux din Creta

3 Decizie luată în CSAT la Cotroceni: România vrea menținerea trupelor SUA și crește masiv bugetul militar

4 Hidroelectrica scumpește curentul din octombrie: cu cât cresc facturile

5 Motoarele termice nu mai dispar în 2035: UE cedează presiunilor industriei auto