Moscova declară un jurnalist bulgar drept "agent străin"

Moscova declară un jurnalist bulgar drept "agent străin"

Rusia l-a declarat vineri pe jurnalistul de investigaţii bulgar Christo Grozev, un critic de multă vreme al Kremlinului, "agent străin", într-o utilizare rară a calificativului faţă de un non-rus, a raportat presa rusă, scrie AFP.

Foto novinite.com

Foto novinite.com

Moscova a folosit frecvent această etichetă, care aminteşte de epoca stalinistă, împotriva criticilor Kremlinului.

Potrivit legii ruse, această clasificare poate fi aplicată unei persoane "indiferent de cetăţenia sa".

Christo Grozev, 53 de ani, de naţionalitate bulgară, este investigator principal pentru Rusia al platformei Bellingcat, cu sediul în Marea Britanie, dar care operează în întreaga lume.

El a jucat un rol cheie în investigaţiile Bellingcat asupra otrăvirii opozantului rus Aleksei Navalnîi, în prezent aflat în închisoare.

Ministerul rus de Interne l-a adăugat pe Grozev pe lista sa de agenţi străini, care este de obicei actualizată vineri.

Mai devreme în cursul zilei, un tribunal din Moscova a dispus arestarea lui Grozev, care nu se află în Rusia, au raportat agenţiile de presă ruse.

Agenţia de presă RIA Novosti a citat o sursă potrivit căreia că anchetatorii îl acuză pe Grozev că a ajutat un jurnalist rus, Roman Dobrohotov, să "trece ilegal graniţa".

De asemenea, serviciul de securitate internă FSB l-a acuzat pe Grozev că ajută serviciile de informaţii ucrainene.

Înainte ca Kremlinul să-şi lanseze ofensiva împotriva Ucrainei, Bellingcat a investigat prăbuşirea zborului MH17, care a făcut 298 de morţi în estul Ucrainei în 2014, afirmând că luptători separatişti susţinuţi de Rusia sunt probabil responsabili.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre ce se întâmplă acum pe frontul din Ucraina, dar și în spatele ușilor închise...

2 VIDEO Ce se întâmplă, a început revoluția în Rusia? / Aceste imagini sunt din Sankt Petersburg!

3 Directorii occidentali revin din China alarmați de „fabricile întunecate”. Revoluția robotică a Beijingului schimbă regulile jocului global

4 Taxa absurdă care crește cu 1.350% peste noapte și provoacă o nouă anomalie în România. Expert în fiscalitate: „Cred că au greșit legea”

5 Consultantul fiscal Radu Georgescu lansează un avertisment dur privind viitorul economiei românești