Moscova nu mai consideră Elveţia drept stat neutru şi nu acceptă să reprezinte interesele Ucrainei în teritoriul rus

Moscova nu mai consideră Elveţia drept stat neutru şi nu acceptă să reprezinte interesele Ucrainei în teritoriul rus

Ministerul elveţian de Externe a anunţat miercuri că Ucraina vrea ca Elveţia să-i reprezinte interesele în Rusia.

„Din nefericire, Elveţia şi-a pierdut statutul de stat neutru şi nu poate acţiona ca mediator şi nici ca reprezentant al intereselor” ucrainene, a declarat joi un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Ivan Neceaiev.

El a confirmat că Elveţia a cerut aprobarea Moscovei pentru a reprezenta în Rusia interesele Ucrainei.

El a denunţat susţinerea Kievului de către Berna şi sancţiuni impuse de Elveţia Rusiei din cauza ofensivei ruse în Ucraina.

„Este întru totul de neînţeles să propui o mediere, o reprezentare sau alte servicii de bună-voinţă atunci când te comporţi în acest fel”, a denunţat Neceaiev.

Atunci când două state îşi întrerup parţial sau total relaţiile, Elveţia, care se prevalează de neutralitatea sa, asigură, de obicei, o parte a sarcinilor lor diplomatice sau consulare.

Puterea protectoare le permite statelor respective să menţină un minimum de relaţii şi poate asigura o protecţie consulară a cetăţenilor unuia pe teritoiul altuia.

Elveţia şi-a asumat în secolul al XIX-lea, pentru prima oară, un rol de putere protectoare, reprezentând în Franţa interesele regatului Bavariei şi Marelui Ducat de Baden în timpul Războiului franco-prusac (1870-1871).

Activitatea de putere protectoare a Elveţiei a atins apogeul în al Doilea Război Mondial, când reprezenta interesele a 35 de state.

Această ţară alpină exercită în prezent mai puţin de zece mandate.

Elveţia reprezintă interesele ruse în Georgia şi interesele georgiene în Rusia din 2009.

Ea reprezintă, de asemenea, interesele Iranului în Egipt, din 1979, şi ale Iranului în Canada din iunie 2019.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!