Moscova se declară deranjată că SUA nu i-au acordat viză de intrare unui cosmonat rus

Moscova se declară deranjată că SUA nu i-au acordat viză de intrare unui cosmonat rus

Autorităţile americane i-au respins viza de intrare cosmonautului rus Nikolai Chub, conform agenţiei spaţiale a Rusiei, Roskosmos, citată de DPA.

"Este un precedent periculos pentru cooperarea pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS)", a scris sâmbătă şeful Roskosmos, Dmitri Rogozin, pe serviciul de mesagerie Telegram.

Moscova a oferit mereu vize pentru astronauţii americani, a spus el.

Rogozin a făcut apel la agenţia spaţială a SUA, NASA, să intervină. El şi-a exprimat speranţa că este vorba doar de o neînţelegere, conform unei declaraţii pentru postul de radio Ecoul Moscovei.

Nikolai Chub ar fi dorit să se pregătească pentru un zbor spre ISS în 2023 împreună cu astronauţi americani la Johnson Space Center din Houston, Texas, o procedură standard înaintea unei misiuni.

Rusia şi SUA intenţionează să îşi transporte din nou reciproc cosmonauţi cu rachetele lor către ISS.

Cosmonauţii au zburat separat spre ISS de când NASA a început să apeleze la companii spaţiale private pentru aceste călătorii.

În ciuda diverselor zone de conflict între Rusia şi SUA, călătoriile în spaţiu sunt văzute ca un domeniu unde cele două ţări pot coopera cu succes.

O altă zonă de cooperare este chiar ISS. NASA a convenit recent să continue să administreze ISS până în 2030, iar Roskosmos încearcă acum să propună şi Moscovei o extindere similară.

Anul trecut, Rusia a ameninţat că se retrage din ISS până în 2025, invocând sancţiunile SUA împotriva companiilor spaţiale ruseşti.

Dacă Rusia îşi va lansa propria staţie spaţială pe orbită, atunci ISS, care datează de 20 de ani, va fi retrasă treptat mai repede decât era aşteptat.

În prezent, contractele între partenerii internaţionali sunt în vigoare până în 2024.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…