La o aruncătură de băț de sediul Guvernului, Nicolae „Jean” Chrissoveloni își bea ceaiul în sediul agenției imobiliare pe care o deține. Născut pe 15 deptembrie 1943, charismaticul Jean, mereu cu zâmbetul la purtător, este moștenitorul celei mai vechi familii de bancheri din România. Atât de bogați că ar fi deținut jumătate din Capitală. Alungat de comuniști, a fugit din țară în 1960, pierzându-și cetățenia, dar a revenit în țară după 1989.

Pe perete are înrămat un ziar de limbă franceză din 4 aprilie 1924. Prima bancă de cereale a fost înființată de către străbunicul său, Zani Manolis Chrissoveloni, în 1848, la Galați. În ziua vizitei pe care „Adevărul” i-a făcut-o la mijlocul săptămânii, din Piața Victoriei răsunau strigătele unor protestatari care o țineau sus și tare cu naționalismul, un termen folosit în aceste zile agitate cu un sens care îi repugnă lui Jean.

Radiografia lucidă a unei persoane care și-a găsit rădăcini în România având înaintași olandezi, britanici și greci arată că nu încap sloganurile suveraniste care alunecă ușor către un extremism periculos. Jean susține că avem nevoie de străini, iar cei care au rădăcini românești nu trebuie abandonați, aluzie la noile prevederi pentru obținerea cetățeniei .

„Asta cu suveranismul și cu naționalismul este o tâmpițenie!”

„Pătura socială s-a schimbat în Roânia. Înainte, familiile aveau mulți copii, căci reprezentau forță de muncă. Apoi, erau educați afară, dar mureau să se întoarcă în țară. Toate astea au dispărut acum.

Toți cei tineri vor să fugă. De ce? Este instabilitate politică, nu avem niște partide care să schimbe lucrurile. Nu s-au format în timp aceste partide. Pentru tineri, lucrurile sunt confuze. Văd perspective mai bune afară. Dar, cum faci, ca stat, să îi aduci înapoi?

România a fost mereu primitoare cu străinii. Dovadă sunt originile familiei mele. Asta cu suveranismul și cu naționalismul este o tâmpițenie! În 1960, eu am plecat cu o fișă de călătorie. Era o hârtie doar pentru dus. Am devenit apatrid. În 3 luni am avut tot, mi-au dat cetățenia, după ce am arătat că am rudă greacă, un bunic. Odată grec, mereu grec, se spune. Și grecii au plecat afară, ca românii. Melbourne Greek avea la un moment dat o populație greacă mai numeroasă decât Salonic, al doilea oraș al Greciei. Dar, au avut și au mereu un ochi către țară”, spune urmașul foștilor bancheri.

„Trebuie să existe o deschidere spre imigranți, ca să poți să-ți ții economia”

România a deviat grav, consideră Chrissoveloni, și nu are un plan de țară salvator, iar asta i-ar putea aduce sfârșitul, ca nație: „Trebuie să existe o deschidere spre imigranți, ca să poți să-ți ții economia. Nu putem primi noi un milion de refugiați, că nu suntem Germania, dar dacă nu creștem natalitatea, România nu va mai exista!

Natalitatea este la pământ și avem nevoie de imigranți, ca să putem să existăm. O tot dăm nu naționalismul ăsta fără acoperire. De ce nu-i ajuți pe cei cu rădăcini românești să devin cetățeni? Că uni sunt din Republica Moldova și altfel faci afaceri cu un moldovean român decât cu un moldovean rusificat. Este mare păcat că ne distrugem istoria.

De ce ni s-a spus Micul Paris? Pentru că toți veneau la noi pentru arhitectura deosebită, pentru mâncarea fenomenală. Pe cei care au o legătură cu România trebuie să-i acceptăm, că avem nevoie de ei. Trebuie să fii nebun să le pui piedici. A, dacă e criminal sau are alte probleme la cazier, nu e cazul. Dar ar trebui să avem ușa deschisă. Tu iei de la altul cultura, altul o ia pe a ta. Altfel, neamul românesc, așa cum îl știm noi, va dispărea”, estimează Jean.

Străbunicul mamei, făcut Sir de regina Victoria

La cei 81 de ani ai săi, Jean știe bine ce spune. O sumă de nații și de culturi s-au contopit în familia Chrissoveloni. Mama lui, alintată Dodoi, se numea Maria Georgeta Caterina Lakemann-Economu. O combinație româno-britanico-greacă. „Fratele mamei se numea Marin Butculescu, născut în 1906, iar mama era născut în 1912. Bunicul mamei a fost Mazar Pașa , guvernator al Bucureștiului în 1853. A fost făcut Sir de Regina Victoria a Marii Britanii. A fost Sir Stephen Barlett-Lakemann. Nu avea sânge regal, așa că i s-a propus să-și cumpere titlu. N-a vrut, a rămas în armată și a primitt titlul pentru merite”, afirmă Jean.

Familie de sportivi

Tatăl lui Jean a jucat rugby la TCR (Tenis Club România), dar și la un club englez, Christ Church, în perioada studiilor. Apoi, la TCM avea meciuri tari cu Sportul Studențesc, iar la echipa națională era coleg cu Prințul Șerban Ghica. „A jucat pe postul de uvertură pe treisferturi și a fost căpitanul naționalei”, povestește Jean. Mama, Dodoi, era în schimb pricepută la mânuirea armelor: „Trăgea cu pușca la talere, a participat și la niște jocuri balcanice. Mergea la vânătoare, dar și conducea bine mașina. Era la volan la 96 de ani”.