Mureş: Amendă de 14.500 de lei pentru administratorul DN15, în urma carambolului cu 20 de maşini

Mureş: Amendă de 14.500 de lei pentru administratorul DN15, în urma carambolului cu 20 de maşini

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat, luni, că în urma accidentului rutier petrecut pe DN15 E60 , la Sânpaul, în jurul orei 6,30, în care au fost implicate 20 de maşini, administratorul drumului public a fost amendat cu suma de 14.500 de lei, iar 9 dintre conducătorii auto au fost sancţionaţi potrivit O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

"La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie, stabilindu-se că pe pasajul peste calea ferată din localitatea Sânpaul, în condiţii de carosabil acoperit cu gheaţă şi polei, s-a produs un eveniment rutier, în care au fost implicate 20 de autovehicule. Ulterior, din verificările efectuate, au fost individualizate 8 accidente rutiere, soldate cu pagube materiale, în care au fost implicate 14 autovehicule şi un accident rutier, cu implicarea a 6 autovehicule, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, care face obiectul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă (...) În cauză, poliţiştii rutieri au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 9 au fost aplicate conducătorilor auto, iar una a fost aplicată administratorului drumului public, aceasta din urmă fiind în cuantum de 14.500 de lei", a precizat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.

Pe lângă amenzile aplicate, poliţiştii au retras un certificat de înmatriculare şi au testat cu aparatul etilotest toţi conducătorii auto implicaţi, rezultatele fiind negative.

"Poliţiştii rutieri mureşeni recomandă tuturor participanţilor la trafic, pentru a evita să fie implicaţi în evenimente rutiere negative, să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie, semnificaţia indicatoarelor rutiere, să conducă cu viteză redusă şi adaptată permanent la condiţiile de drum, să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante şi să se informeze cu privire la condiţiile meteo şi tronsoanele de drum pe care le vor parcurge", se mai arată în comunicatul IPJ Mureş. AGERPRES / (AS - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR