Mureş: Un mort şi un rănit în urma coliziunii a trei autovehicule pe DN 13

Un bărbat a murit şi altul a fost rănit, sâmbătă, după ce trei autovehicule au intrat în coliziune pe DN 13, în zona localităţii mureşene Găieşti.



"Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că s-a produs o coliziune între un autoturism condus în direcţia Sighişoara de un bărbat de 72 de ani, din municipiul Ploieşti, o autoutilitară condusă din sensul opus de un bărbat de 52 de ani, din Târgu Mureş şi un autoturism condus de un bărbat de 70 de ani, din Târgu Mureş. În urma accidentului, conducătorului auto de 72 de ani (...) i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul acestuia", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

Conform aceleiaşi surse, în urma impactului a rezultat şi rănirea şoferului de 70 de ani, care a fost transportat la spital pentru investigaţii de specialitate.

Cei doi şoferi care au supravieţuit accidentului au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

"Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal deschis în cauză, sub aspectul savârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentului rutier", precizează IPJ Mureş.

Traficul rutier între Sighişoara şi Târgu Mureş a fost blocat aproape o oră, pentru intervenţia echipelor de salvare şi efectuarea cercetării la faţa locului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Călin Georgescu a vrut să meargă la producători locali în Oradea, dar a nimerit la talcioc

2 Dinamo revine spectaculos la Miercurea Ciuc, dar îl pierde pe Musi

3 Răcire bruscă și furtuni violente în weekend: unde cad cele mai multe ploi

4 Dinamo lasă Rapidul în afara semifinalelor după un derby decis la un punct

5 Cronologia orelor dinaintea tragediei / Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație