NASA - IMAGINEA SĂPTĂMÂNII: Imaginea termică a uraganului Maria obținută de satelitul Suomi NPP

Această imagine termică a puternicului uragan Maria a fost obținută de instrumentul VIIRS (Visible Infrared Imaging Radiometer Suite) din dotarea satelitului Suomi NPP, aparținând Agenției spațiale americane (NASA) și Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice (NOAA).

Sursa foto: nasa.gov

Imaginea a fost obținută la 20 septembrie, ora (06:12 GMT). În fotografie pot fi observați norii foarte reci din ochiul puternicului uragan Maria. În momentul obținerii acestei imagini uraganul Maria se afla la est de Insulele Virgine și nord-vest de Puerto Rico.

Uraganul Maria a provocat moartea a 33 de persoane în insulele Puerto Rico și Dominica, la câteva zile după dezastrele provocate în Marea Caraibilor de un alt uragan devastator, Irma. Puerto Rico, teritoriu american de 3,4 milioane de locuitori, este lipsit de câteva zile de electricitate, iar rețeaua de telecomunicații este distrusă aproape în totalitate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

2 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

3 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

4 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

5 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL