NASA - IMAGINEA SĂPTĂMÂNII Enceladus ca o picătură de rouă care se odihnește pe planul inelelor lui Saturn

Enceladus, unul dintre sateliții lui Saturn care adăpostește un ocean global, apare în această fotografie, realizată de instrumentele sondei Cassini, deasupra planului inelelor lui Saturn, ca un strop de rouă pe o frunză, amintindu-ne că până și cele mai mici corpuri din sistemul nostru solar ascund numeroase mistere ce așteaptă să fie elucidate.

Sursa foto: www.nasa.gov

Conform teoriilor care circulau înainte ca sonda Cassini să ajungă în sistemul lui Saturn, o lună de dimensiunea lui Enceladus (cu un diametru 504 kilometri) ar fi trebuit să fie o lume moartă și înghețată. Însă Enceladus este o lume vie, remarcabil de activă din punct de vedere geologic și care dispune de un ocean global aflat sub calota glaciară de la suprafață.

Perspectiva acestei fotografii este îndreptată către partea neluminată a inelelor lui Saturn, la un unghi de aproximativ 0,3 grade sub planul acestora. Fotografia a fost realizată la 25 mai 2015 cu ajutorul unui filtru spectral, de la o distanță de aproximativ 1,5 milioane de kilometri de Saturn. Scara fotografiei este de 87 km/pixel.

Misiunea sondei Cassini este rezultatul colaborării dintre NASA, Agenția Spațială Europeană (ESA) și Agenția Spațială Italiană. Lansată la 15 octombrie 1997, Cassini a ajuns pe orbita planetei Saturn la 1 iulie 2004.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii