NASA: Telescopul Spaţial James Webb a trecut cu bine o serie de teste care simulau lansarea în spaţiu

Telescopul Spaţial James Webb (JWST), instrumentul conceput să înlocuiască Telescopul Spaţial Hubble, a făcut încă un pas important spre lansarea anunţată pentru anul viitor, trecând cu bine o serie de teste care simulau procedurile de lansare, conform unui comunicat al NASA, transmite miercuri Space.com.

Telescopul în valoare de 9,8 miliarde de dolari a trecut printr-o serie de "teste de mediu" concepute pentru a simula condiţiile lansării în spaţiu.

"Încheierea cu succes a testelor noastre de mediu reprezintă o importantă bornă kilometrică pe drumul spre lansare", a declarat managerul proiectului JWST, Bill Ochs, de la Centrul de Zboruri Spaţiale Goddard, aparţinând NASA, din Greenbelt, Maryland. "Testele de mediu au demonstrat abilitatea telescopului James Webb de a supravieţui lansării în spaţiu, etapa cea mai violentă a drumului său spre orbita aleasă", a adăugat el.

Testele au avut loc în sudul Californiei, în cadrul facilităţilor deţinute de compania aerospaţială Northrop Grumman, care construieşte telescopul James Webb pentru NASA. Tehnicienii au expus telescopul complet asamblat unor niveluri acustice extreme, în camere speciale. În cadrul testelor, nivelul sunetului a depăşit 140 de decibeli (pentru comparaţie, un pichamăr obişnuit produce aproximativ 110 decibeli).

Apoi, telescopul a fost plasat pe o platformă specială care produce vibraţii de frecvenţe scăzute comparabile cu cele pe care le va suporta în timpul lansării.

Lansarea este anunţată pentru data de 31 octombrie 2021, cu o rachetă Ariane V de la baza Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) din Kourou, Guiana Franceză.

Telescopul va mai fi supus unor serii de teste înainte de a fi transportat la baza de lansare.

După lansare, telescopul se va plasa în Punctul Lagrange 2 dintre Pământ şi Soare, un punct stabil în spaţiu în care atracţia gravitaţională a Pământului şi a Soarelui se anulează reciproc, aflat la distanţa de 1,5 milioane de kilometri de Pământ. Odată ajuns pe poziţie, telescopul îşi va extinde scutul antisolar de dimensiunea unui teren de tenis şi va începe să studieze cosmosul în spectrul infraroşu al luminii, folosind o oglindă cu diametrul de 6,5 metri - de aproape trei ori mai mare decât oglinda principală a telescopului Hubble.

Telescopul Spaţial James Webb va fi folosit pentru mai multe sarcini, de la scanarea atmosferei unor exoplanete în căutarea eventualelor semne ale vieţii şi până la studierea primelor stele şi primelor galaxii formate în Univers.AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă