NATO susţine eforturile Bulgariei de a combate spionajul rus, spune Jens Stoltenberg

NATO urmăreşte îndeaproape ancheta din Bulgaria privind o presupusă reţea de spionaj în favoarea Moscovei, a declarat luni secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, transmite BTA.

Stoltenberg a asigurat că NATO "este în permanenţă foarte preocupată de protejarea documentelor şi a informaţiilor clasificate şi susţine pe deplin demersurile aliatului său Bulgaria de a rezolva problema activităţilor maligne ale Rusiei pe teritoriul său".

Secretarul general al NATO a menţionat că relaţiile dintre Alianţă şi Rusia se află pe agenda reuniunii de marţi a miniştrilor de externe aliaţi, adăugând că în ultimii ani Rusia a acţionat în mod agresiv împotriva unor ţări cum este Ucraina, a intervenit în procesele politice interne ale Alianţei, încercând să submineze încrederea în instituţiile democratice, şi a intervenit de asemenea în procese electorale.

Potrivit lui Stoltenberg, relaţia dintre NATO şi Rusia "este dificilă de o vreme, ca rezultat al comportamentului Rusiei". "Preşedintele (rus Vladimir) Putin este, fireşte, principalul responsabil pentru toate acţiunile întreprinse de statul rus. Am constatat un model de comportament agresiv, inclusiv tentative de asasinare ţintită a adversarilor. În cadrul NATO, suntem de asemenea foarte preocupaţi de informaţiile privind recompense promise de Rusia pentru uciderea de militari ai NATO în Afganistan", a mai spus secretarul general.

Acesta s-a angajat ca NATO să rămână fermă faţă de Rusia, dar în acelaşi timp să urmărească îmbunătăţirea relaţiilor. "Chiar dacă nu ajungem să avem o relaţie mai bună, trebuie să gestionăm relaţia dificilă cu vecinul nostru Rusia, iar acest lucru include în special controlul armelor", a precizat Jens Stoltenberg. AGERPRES


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!

2 Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu

3 Zile libere de Paște 2026 / Cât durează minivacanța angajaților din România. De când se întorc elevii la școală

4 Tânăra de 33 de ani care a făcut achiziția Carrefour, fiica unuia dintre frații Pavăl, deținătorii Dedeman

5 Ne urăsc sau ne iubesc? / Adevărul nefiltrat despre ce cred ucrainenii despre români aflat direct de pe străzile Kievului