Nazare: Am prelungit cu 6 luni facilitatea de eşalonare la plată, în formă simplificată

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat miercuri că a prelungit cu 6 luni, până la 30 septembrie 2021, facilitatea de eşalonare la plată, în formă simplificată, a obligaţiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgenţă.

"Am prelungit cu 6 luni, până la 30 septembrie 2021, facilitatea de eşalonare la plată, în formă simplificată, a obligaţiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgenţă. Faţă de procedura normală de acordare a eşalonării potrivit Codului de procedură fiscală, în forma simplificată este necesară doar depunerea unei cereri, iar termenul de soluţionare este mult redus", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Totodată, acesta a subliniat că, ţinând cont de situaţia dificilă cu care se confruntă contribuabilii din perspectiva lichidităţilor financiare, nu se solicită constituirea de garanţii. De asemenea, se suspendă executarea silită pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul eşalonării la plată precum şi pentru cele care constituie condiţie de menţinere a valabilităţii înlesnirii la plată.

Alexandru Nazare a menţionat că până la data de 30 martie 2021 s-au depus 55.950 de cereri pentru suma totală de 11,95 miliarde lei. Dintre acestea, 47.014 de cereri au fost aprobate, aferente sumei de 10,76 miliarde lei (90% din sumele solicitate), 1.673 cereri au fost retrase de contribuabili, 6.098 au fost respinse din motive legale şi 1.165 de cereri sunt in curs de soluţionare.

"Această măsură a fost una dintre cele mai solicitate facilităţi pentru susţinerea mediului de afaceri, având ca scop menţinerea resurselor financiare ale companiilor în perioada de criză, precum şi încurajarea conformării la plată", a punctat şeful de la Finanţe. AGERPRES


populare
astăzi

1 Trei camere în Genova, la prețul unei garsoniere în București: „Nu, frate, vreau să dau de la 200.000 de euro în sus, în România”

2 O apropiată a lui Adrian Năstase, propunerea PSD pentru șefia Institutului Cultural Român

3 Nicu Fălcoi, înlăturat de la șefia Avioane Craiova în plin scandal al IAR-99 blocate

4 Traseul dronei rusești care a lovit un bloc din Galați: cum s-a desprins din grupul de atac și ce încărcătură explozivă avea

5 „Fiecare vehicul rus este o țintă” / Ucraina spune că a „tăiat” coridorul strategic dintre Crimeea și Donbas