Neamţ: Actriţa Draga Olteanu Matei, internată în secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă

Actriţa Draga Olteanu Matei este internată în secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ şi a fost supusă mai multor investigaţii medicale, diagnosticul pus de medici fiind de litiază biliară.

Sâmbăta trecută, îndrăgita actriţă a fost adusă cu ambulanţa la spital şi a fost internată la secţia de reanimare. Între timp, starea acesteia s-a îmbunătăţit şi, de marţi, a fost transferată la secţia de chirurgie, fiind sub îngrijirile şefului secţiei, doctorul Iosif Koszeghi.

Draga Olteanu Matei a declarat, pentru AGERPRES, că evoluţia stării sale de sănătate este bună şi speră ca săptămâna viitoare să fie externată.

"Mă simt mai bine acum. Zilnic mi se iau analize, sunt o mulţime de cadre medicale care au grijă de mine şi le mulţumesc din suflet pentru asta. Sper ca săptămâna viitoare să mă externeze", a spus Draga Olteanu Matei.

Actriţa este internată într-o rezervă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ şi, începând de miercuri, primeşte vizite.

Şi actorul Florin Piersic şi-a anunţat intenţia de a o vizita, la spital, pe cea cu care a jucat în nenumărate filme.

Născută pe 24 octombrie 1933 la Bucureşti, Draga Olteanu Matei a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală în 1956. Cariera ei se întinde pe parcursul a peste 50 de ani în care a încântat spectatorii români interpretând sute de personaje în film, teatru şi televiziune.

A interpretat roluri antologice în filme care au marcat istoria cinematografului românesc, precum "Cucoana Chiriţa" (regia - Mircea Drăgan, 1986), 'Ilustrate cu flori de câmp" (regia - Andrei Blaier, 1974), "Nea Mărin Miliardar" (regia - Sergiu Nicolaescu, 1979) sau "Buletin de Bucureşti" (regia - Virgil Calotescu, 1982).

Draga Olteanu Matei a debutat în film cu un rol în lungmetrajul "Blanca" (1955), regizat de Mihai Iacob şi Constantin Neagu, în distribuţia căruia se regăseau, printre alţii, Amza Pellea şi Silvia Popovici. Alături de aceştia doi, dar şi de actori precum Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Victor Rebengiuc sau Tamara Buciuceanu-Botez, Draga Olteanu Matei este una dintre cele mai importante personalităţi ale generaţiei sale de actori.

Pe parcursul carierei sale în film, Draga Olteanu Matei a colaborat şi cu regizori importanţi, precum Dan Piţa, Nicolae Mărgineanu, Elisabeta Bostan sau Geo Saizescu.

După pensionarea sa de la Teatrul Naţional din Bucureşti, în 2007, Draga Olteanu Matei s-a retras la Piatra Neamţ, unde şi-a înfiinţat propria companie - "Teatrul Vostru" - primul teatru particular din România cu actori neprofesionişti.

În 2010, Draga Olteanu Matei a primit premiul Gopo pentru întreaga activitate. AGERPRES 


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

3 Țara în care am ajuns să trăim... / Azi, cazul partenerei de viață a șefului CJ Iași, care deține un record de funcții publice / Apă, Gaz, Parlament, Guve…

4 BREAKING Avocată, membră PNL Sector 1, prinsă în flagrant de DNA când primea 60.000 de euro / Femeia ar fi pretins că are influență la Guvern și șeful D…

5 Percheziții la domiciliul medicului Cristian Andrei, acuzat că a violat și agresat sexual mai multe femei. S-au tras focuri de armă