Neculai Onțanu a încercat să ascundă mijloace de probă (motivare)

Neculai Onțanu a încercat să ascundă mijloace de probă (motivare)

Primarul suspendat al sectorului 2, Neculai Onțanu, a încercat să ascundă mijloace de probă atunci când procurorii DNA au cerut de la primărie înscrisuri "esențiale" pentru soluționarea cauzei în care acesta este cercetat, se arată în motivarea Curții de Apel București care a dispus arestarea lui.

Potrivit documentului, procurorii anticorupție au transmis, la data de 23 martie, Primăriei sectorului 2 al Capitalei o solicitare scrisă privind punerea la dispoziție în regim de urgență a unor înscrisuri "esențiale" pentru soluționarea cauzei, fiind vorba despre autorizațiile de construcție emise inculpatei Radu Loredana Claudia și documentația care a stat la baza emiterii titlului de proprietate către inculpatul Ionescu Ioan Tudor.

"După ce a luat la cunoștință de conținutul solicitării, inculpatul Onțanu Neculai a emis în aceeași zi o adresă (nr. 20868 din 23.03.2016) către Compartimentul arhivă, prin care le punea în vedere să nu elibereze niciun document fără respectarea procedurii care presupunea aprobarea sa personală, sub sancțiunea tragerii la răspundere. Totodată, din declarația inculpatului Șutru Toma rezultă că inculpatul a transmis în mod direct angajaților de la Arhivă și Administrație publică să nu comunice documentele solicitate fără acordul său expres, amenințându-i că în caz contrar vor fi destituiți", se arată în documentul citat.

Ulterior, Onțanu a părăsit sediul primăriei, astfel încât solicitării nu i s-a putut da curs în termenul stabilit de organele de urmărire penală.

"Abia după ce ofițerii de poliție din cadrul DNA au contactat în mod nemijlocit cabinetul primarului și au insistat ca documentele să fie transmise conform solicitării, iar inculpatul a fost citat în calitate de suspect, acesta și-a dat acordul ca înscrisurile să fie eliberate", precizează documentul.

De asemenea, se arată că declarația dată de Neculai Onțanu în fața instanței conține mai multe elemente contradictorii privind aspecte esențiale, precum natura relației cu martorul denunțător (Cristian Borcea — n.r.) sau modalitatea de lucru a Subcomiei de Fond Funciar.

Totodată, avocata Loredana Radu a dat o declarație în fața instanței, ea spunând că, după ce a achiziționat terenul în cauză, l-a vândut unchiului său, fostul vicepremier Gabriel Oprea, la dorința acestuia.

"La un an după achiziționarea acelui teren, i l-am vândut unchiului meu, Oprea Gabriel, la dorința acestuia. Precizez că și anterior acestei tranzacții i-am mai vândut alte 2 terenuri unchiului meu, acesta având încredere că eu, fiind avocat, am verificat legalitatea actelor (dobândire a acelor terenuri). Unchiul meu mi-a oferit 400.000 euro pe acel teren și recunosc că eu am vrut să-l vând unui alt potențial client cu o sumă, probabil, mai mare, dat fiind potențialul zonei și faptul că avea o poziționare, pe care eu o consider foarte frumoasă. Unchiul meu mi-a achitat integral banii și consider că și așa am ieșit în câștig. Mai vreau să precizez că autorizația de construcție am obținut-o după un an de la data depunerii certificatului de urbanism, ceea ce vine în contradicție cu afirmațiile menționate în cuprinsul referatului Parchetului. Mai mult, contravine și Legii nr. 50/1991, care stabilea un termen de 30 de eliberare a autorizației de la data depunerii cererii și a celorlalte avize. Unchiul meu, în baza proiectului pe care l-am pus la dispoziție, a edificat o structură de rezistență, iar, ulterior, a donat-o fiicei sale, Tudor Ana Maria. În prezent, terenul împreună cu structura ridicată pe el se găsește la vânzare", a spus Loredana Radu, conform textului motivării.

În document se reține însă că versiunea inculpatei este neverosimilă, în condițiile în care ea se contrazice cu privire la modul în care a aflat de vânzarea terenului din Barbu Văcărescu.

"În opinia acestei instanțe, modalitatea în care se presupune că au acționat inculpații, alături de conduita de ansamblu a acestora în timpul derulării activității infracționale arată înclinația acestora spre nesocotirea normelor de drept, conturând previzibilitatea unei conduite negative îndreptată împotriva bunei desfășurări a procesului penal. (...) Modalitatea conspirată de săvârșire a infracțiunilor, prin tranzacții disimulate și implicarea unui număr ridicat de intermediari care să îngreuneze aflarea adevărului demonstrează specializarea inculpaților și conturează o vădită stare de pericol pentru ordinea publică, chiar dacă nu se referă la o perioadă infracțională actuală, dar care a fost adusă la cunoștința organelor de urmărire penală abia în februarie 2016", se precizează în motivare.

Curtea de Apel București a admis, vinerea trecută, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a primarului sectorului 2, Neculai Onțanu, acuzat de luare de mită.

De asemenea, instanța a dispus arestarea preventivă a avocatei Loredana Radu și a secretarului Consiliului Local al sectorului 2, Toma Șutru, anchetați pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, respectiv luare de mită.

Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2007, Neculai Onțanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii 18/1991.

"După emiterea titlului de proprietate, Neculai Onțanu a primit o suprafață totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată de către denunțător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare — cumpărare fictive, către suspecta Radu și o altă persoană, interpuși indicați de edil. În baza acestei solicitări, la 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la același notariat public, două contracte de vânzare-cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 500 mp din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către persoana respectivă și asupra unei suprafețe de 1.000 mp din același lot către suspecta Radu", susțin procurorii.

Prețul prevăzut, conform DNA, în contractul încheiat cu persoana respectivă a fost de 500 euro/mp, adică valoarea minimă conform Ghidului cu prețuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (preț total 250.000 euro).

"În contractul încheiat cu Loredana Radu a fost prevăzut un preț de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preț total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menționat în ambele situații că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferența s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. În realitate, nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onțanu, la indicația acestuia. Suprafața de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea lui Neculai Onțanu și avea o valoare de piață de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacțiilor fictive", au constatat anchetatorii.

AGERPRES/(AS — autor: Anamaria Toma, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruștei)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria