Negoiţă: Primăria Generală, o instituţie mare; de la persoane care nu au gestionat nimic nu trebuie să ai mari aşteptări

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, s-a declarat dezamăgit de mandatul lui Nicuşor Dan la Primăria Generală, afirmând că "de la persoane care nu au gestionat nimic nu trebuie să ai mari aşteptări", şi a reiterat intenţia sa de a prelua gestionarea termoficării în sector.

"Am vrut să cred că există o şansă şi că ar putea să aibă capacitatea să facă ceva. Speranţele mele se pierd şi nu încet, încet, se prăbuşesc. (...) De la persoane care nu au gestionat în viaţa lor nimic nu trebuie să ai mari aşteptări să gestioneze ceva. Primăria Generală e o instituţie mare, acolo e nevoie de o persoană care a gestionat ceva mai mult decât un butic, dar au ajuns acolo oameni care nu au gestionat în viaţa lor nici măcar un butic", a spus Robert Negoiţă la B1 TV.

El a menţionat că autoritatea locală vrea să i se dea termoficarea în gestionare.

"De 5-6 ani tot avem probleme mari şi din ce în ce mai mari pe partea de termie în Bucureşti. De aceea am făcut solicitare către minister, către Guvern, Parlament să ne dea termia nouă, la primăria de sector, să ne ocupăm noi", a afirmat Robert Negoiţă.

În ultimii 30 de ani, potrivit acestuia, primăriile de sector au tot luat din atribuţiile Primăriei Capitalei.

"Consider că este un demers corect (...) pentru că asta înseamnă subsidiaritate, asta înseamnă descentralizare, mai aproape de cetăţean. Or, primăria de sector este mult mai aproape de cetăţean decât Primăria Generală", a menţionat Robert Negoiţă.

În opinia sa, termia ar fi mult mai bine gestionată dacă ar trece la primăriile de sector.

În altă ordine idei, Robert Negoiţă a menţionat că nu se vede primar general al Capitalei.

"Am avut parte de foarte mult blocaj din partea primarilor generali (...), foarte multe dintre blocajele astea de care, din păcate, am avut parte din partea Primăriei Generale au fost tocmai din chestia asta: 'De ce vrea să facă atâtea? Vrea să vină la Primăria Generală?'. Am demonstrat de fiecare dată că nu-mi doresc treaba asta, ba mai mult decât atât, cred că Bucureştiul are nevoie de 6 primării de sector foarte bine gestionate", a adăugat Robert Negoiţă. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

4 VIDEO Peste 300 de oameni și 240 de utilaje lucrează pe primul lot montan al Autostrăzii Unirii A8, care va lega Moldova de Transilvania

5 Documente ce ar conține informații despre polițiști, misiuni și infractori, scoase la vânzare de hackerI