Nicio altă țară nu va adera la Uniunea Europeană înaintea Serbiei, citează președintele Serbiei declarația președintelui Franței

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a purtat o discuție telefonică cu președintele Franței, Emmanuel Macron. În discuția deschisă și sinceră, Macron a confirmat prietenia profundă dintre Franța și Serbia și a oferit sprijin deschis Serbiei și procesului de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană – a anunțat Serviciul de presă al Președinției Serbiei, și adaugă că Macron a salutat modul în care Serbia a votat la ONU rezoluția de condamnare a agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. „De asemenea, președintele Macron l-a felicitat pe președintele Vučić pentru preocuparea pentru viitorul Serbiei. Macron l-a asigurat pe Vučić că indiferent de schimbările din Europa și din lume, Serbia rămâne o prioritate și nicio altă țară nu va adera la UE înaintea Serbiei” – se adaugă în comunicat. „Macron a spus un lucru important pentru noi. Nici Ucraina, niciun alt stat nu va adera la UE înaintea Serbiei” – a declarat Vučić, adăugând că discuția cu Macron a fost deosebit de amicală. În comunicatul Președinției Serbiei se adaugă că cei doi interlocutori au discutat despre situația din Ucraina, au trecut în revistă relațiile bilaterale, cu accent pe cele economice, cu speranța că în viitor se vor dezvolta și mai puternic./rmihaj/sdm2

(www.rts.rs – 7 martie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Cer închis deasupra Moscovei / avioanele Kremlinului nu au putut ateriza

2 „Se masturba la volan în timp ce se uita la mine. Nu e un compliment!” / Activista Aluziva, hărțuită în trafic: Poliția Capitalei s-a autosesizat

3 Reacție furibundă a Israelului după acordarea Premiului Nobel pentru Pace

4 Ridicola poveste a unei investiții idioate / Fiasco de 6,5 milioane de euro cu autobuzul amfibiu care zace abandonat

5 Arme din 1963 și ecusoane cu QR: cum a arătat o zi de mobilizare în armată povestită de un antreprenor