Nicolae Ciucă: Pensiile militare nu sunt speciale. Sunt pe bază de contributivitate

Nicolae Ciucă: Pensiile militare nu sunt speciale. Sunt pe bază de contributivitate

Premierul României nu e de acord cu Comisia Europeană și susține că pensiile militare nu trebuie să intre în reforma pensiilor speciale pentru că ele ar fi pe bază de contributivitate.

Premierul Nicolae Ciucă FOTO gov.ro

Atunci când am realizat conferinţa de presă în timpul vizitei efectuate la Bruxelles şi în urma întâlnirilor cu oficialii europeni, inclusiv cu preşedinta Comisia Europeană, am prezentat că unul dintre subiectele discutate a fost acela ca acest plafon de 9,4% din PIB pentru pensii să poată să fie înlocuit cu un alt indicator, un indicator de disciplină financiară care practic este prevăzut în PNRR, fiind vorba despre jalonul care ne obligă să realizăm reforma pensiilor şi, totodată, discutăm şi de alt jalon care ne obligă să realizăm şi reforma salarizării. Ca atare, despre asta este vorba legat de acel procent de 9,4%”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat despre faptul că cei de la Comisia Europeană susţin că trebuie incluse pensiile militare în reforma pensiilor speciale şi faptul că Guvernul nu a cerut oficial înlocuirea plafonului de pensii de 9,4% din PIB.

Premierul a subliniat că „în ceea ce priveşte pensiile militare, am discutat şi acest subiect inclusiv cu reprezentanţii Comisiei care au fost într-o vizită tehnică la Bucureşti, săptămâna trecută sau în urmă cu două săptămâni şi am discutat pe marginea raportului pe care l-a prezentat Banca Mondială, raport în cuprinsul căruia este scris foarte clar că pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, ci intră la capitolul pensii de serviciu. Pensiile militare au fost modificate prin lege şi sunt pe bază de contributivitate”.

Convingerea Comisiei Europene

La nivelul nostru continuăm să susţinem reforma sistemului de pensii pe bază de contributivitate şi continuăm ca în demersurile pe care le vom face în continuare cu Comisia Europeană să ajungem foarte clar la înţelegere, în conformitate cu principiile pe care le respectă şi celelalte state din UE vis-a-vis de pensiile militare conform cărora nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de serviciu”, a mai spus prim-ministrul.

Legat de aspectul reformei pensiilor speciale și de serviciu, precizările de la Bruxelles arată că Executivul consideră că în acest tip de venituri sunt inclusiv cele militare, despre care oficialii au susținut anterior că nu au cum să fie incluse în aceeași categorie.

Un jalon specific (215), care trebuie parcurs la sfârșitul anului 2022, se referă la revizuirea pensiilor speciale, care includ pensiile militare. Aceast face parte din reforma mai amplă a sistemului public de pensii, care este un element-cheie al PNRR (...) Anexa la decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a planului românesc prevede date orientative până la care o etapă sau un obiectiv trebuie să fie atins. Pentru noua lege a pensiilor (etapa 214), aceasta este T1/2023. Îndeplinirea satisfăcătoare a acestei etape va fi evaluată de Comisie în contextul celei de-a patra cereri de plată”, susțin surse din Comisia Europeană pentru „Adevărul”.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, este demnitarul care trebuie să vină cu proiectul de lege privind reforma pensiilor speciale, termenul-limită fiind 31 decembrie. Până în prezent, Budăi nu a dat detalii concrete despre proiect, ci a vorbit doar de recomandările Băncii Mondiale.

Sursa: adevarul.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Adina Buzatu a scos de la naftalină imaginea în care s-a pozat goală, alături de cinci bărbați

2 VIDEO Cara Delevingne „și-a donat orgasmul pentru știință” / Pentru asta s-a masturbat într-un spital din Germania

3 VIDEO Emilia Dorobanțu, cântec emoționant de 1 Decembrie. Interpretarea superbă care te face să plângi

4 Două zodii de care trebuie să fugi cât poți. Cine sunt vampirii energetici care își epuizează semenii

5 Cine este judecătorul care și-a injectat benzină în venă și ar fi murit în ambulanța care-l transporta la București