Noi anomalii în cadrul procesului electoral din Republica Moldova

După semnele serioase de întrebare cu privire la corectitudinea procesului de vot din Republica Moldova prezentate AICI, noi mărturii ale unei posibile fraude majore ne sunt semnalate.

Spre exemplu, astăzi, la ora 15:25, la Secția de Votare nr. 673 “Cimișlia” un autoturism model Ford Transit cu numărul de înmatriculare HZR 068 a transportat mai multe persoane la secția de vot, acestea venind organizat la vot, intrând și ieșind în grup.Ulterior, după votare, mijlocul de transport împreună cu persoanele s-au deplasat la Grădiniță de copii “Făt Frumos” situată în Cimișlia, str. Ștefan cel Mare nr. 92 și a debarcat pasagerii.

Totodată, există încă în multe localitați panouri electorale unde sunt afișate afișe electorale ale unui anume candidat, în speță Nicușor Dan, iar cele ale contracandidatului, George Simion, sunt rupte, deși legislația interzice afișarea acestora în timpul procesului de vot.

Mai mult, un cetățean semnalează faptul că la secția de vot de la Academia de Studii Economice comisia de vot înmânează votanților buletine deja stampilate, cu o altă ștampilă, mai mică, astfel încât acestea să fie, cel mai probabil, anulate ulterior.

Reiterăm apelul către instituțiile statului român și cele de la Chișinău să oprească tentativa de fraudare masivă a votului în Basarabia!

Cerem Autorității Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Externe și Biroului Electoral Central să intervină de urgență pentru investigarea transporturilor organizate, monitorizarea și sancționarea campaniei mascate, garantarea unui vot liber, corect și netrucat în Basarabia.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte