Nou derapaj al BOR! Preoți de la Constanța l-au eliminat pe președinte din rugăciunea de Înviere, rugându-se doar pentru „conducătorii ortodocși ai țării”

Nou derapaj al BOR! Preoți de la Constanța l-au eliminat pe președinte din rugăciunea de Înviere, rugându-se doar pentru „conducătorii ortodocși ai țării”

Nou derapaj al BOR! Preoți de la Constanța l-au eliminat pe președinte din rugăciunea de Înviere, rugându-se doar pentru „conducătorii ortodocși ai țării.” Rugăciune de Înviere la o biserică din Constanţa, ce încalcă slujba Ecteniei Mari: „Să ne rugăm pentru conducătorii ortodocşi ai acestei ţări“.

La o biserică din Constanţa, preoţii au rostit la miezul nopţii o rugăciune cel puţin neobişnuită. Ei au îndemnat enoriaşii să se roage pentru „conducătorii ortodocşi“ ai ţării, modificând astfel slujba Ecteniei Mari ce nu pomeneşte de religia pe care trebuie să o aibă cei pentru binele cărora ne rugăm, relatează  Adevărul .

Slujba de Înviere la Biserica Împăraţi Sfinţii Constantin şi Elena din Constanţa a cuprins o formulare nemairostită de preoţi şi nemaiauzită de credincioşi. Soborul care a oficiat ceremonialul religios a îndemnat enoriaşii să se roage pentru sănătatea arhiereilor Bisericii Ortodoxe Române, pentru sănătatea poporului şi pentru conducătorii ortodocşi ai ţării.

Expresia „conducătorii ortodocşi“ a fost percepută ca fiind ciudată, dat fiind că nu toţi cei aflaţi la conducerea României sunt de această credinţă – începând cu preşedintele Klaus Iohannis, care este creştin protestant luteran, membru al Bisericii Evanghelice.

Slujba de la miezul nopţii a decurs în rest aşa cum erau obişnuiţi credincioşii care participă an de an la Înviere şi vor să ia Lumină sfântă.

Reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Tomisului au declarat pentru „Adevărul“ că această exprimare aparţine doar preoţilor respectivei biserici. „Ori au greşit, ori au vrut să dea o replică. Probabil e un semn de iritare faţă de anumite declaraţii ale unor lideri, ceea ce n-ar fi justificat ţinând cont chiar de semnificaţia acestei seri“, au spus aceştia.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre diversitate şi despre acceptarea celuilalt „cu bune şi rele“.

„Nu suntem toti la fel. Nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. Este greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative. Eu nu cred în ele şi nu le sprijin“, a spus Iohannis. Mai mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române l-au criticat pe şeful statului pentru poziţia sa, considerând greu de acceptat că Iohannis, preşedintele unei ţări ortodoxe, nu este ortodox.

Alţi demnitari declaraţi extrem de cuvioşi, precum Gabriela Firea, i-au reproşat lui Klaus Iohannis inclusiv faptul că nu are copii, atacându-l pe această temă. Ectenia Mare este partea slujbei în care preoţii şi credincioşii se roagă pentru sănătate. Conform învăţăturilor ortodoxe, Ectenia Mare ne învaţă ierarhia creştină a valorilor îndemnându-ne să ne rugăm mai întâi pentru dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu (pacea de sus şi mântuirea sufletului) şi pentru Biserică. „Dar rugăciunea îmbrăţişează apoi viaţa întreagă („toate celelalte” - Matei 6, 33), chiar şi sub aspectele ei materiale, mărturisind prin aceasta că „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” (Iacov 1, 17). Astfel, în cea de a doua parte a ecteniei mari ne rugăm pentru condiţiile exterioare ale vieţii, ca acestea să ne permită o vieţuire duhovnicească“, arată preoţii.

Ectenia Mare are următorul conţinut:

„Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii ţării noastre, pentru mai marii oraşelor şi ai satelor şi pentru iubitoarea de Hristos oaste, Domnului să ne rugăm. „Creştinii locuiesc în lume dar nu sunt din lume”, „se supun legilor rânduite de stat dar prin felul lor de viaţă biruiesc legile” se afirmă într-una din primele scrieri creştine. Ca locuitori în lume, de-a lungul întregii istorii, creştinii au căutat să împlinească îndemnul scripturistic de a se supune „înaltelor stăpâniri” (Romani 13, 1) chiar şi în vremuri de prigoană, dând Cezarului ce-i al Cezarului (Matei 22, 21; Romani 13, 7), fără însă a face compromisuri dându-i Cezarului cele ce se cuvin lui Dumnezeu.

În acest sens Biserica se roagă pentru conducători ca aceştia să asigure cadrul necesar desfăşurării lucrării ei mântuitoare, cu atât mai mult cu cât suntem datori să-i iubim şi să ne rugăm pentru toţi oamenii, chiar şi pentru vrăjmaşi.

Cine sunt preoţii care l-au exclus pe Klaus Iohannis din pomenirea de la slujba de Înviere şi în ce scandaluri au fost implicaţi

Cine sunt preoţii

Parohul bisericii „Sfănţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Constanţa este preotul Ciprian Stoichin, care ocupă şi funcţia de consilier administrativ al Arhiepiscopiei Tomisului. Părintele Stoichin a fost trimis în judecată la începutul anului 2018, alături de IPS Teodosie, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată. DNA Constanţa l-a acuzat pe ierarh de mărturie mincinoasă, abuz în serviciu şi inducerea în eroare a organelor judiciare. Arhiepiscopul, spun anchetatorii, „în încercarea de a-şi crea o situaţie favorabilă în cadrul procesului penal”, a depus un denunţ împotriva mai multor persoane (inclusiv 2 angajaţi ai săi) prin care îi acuza de fraudarea fondurilor europene, în anul 2016.

În realitate, procurorii afirmă că Teodosie nu a spus adevărul. În săvârşirea acestor infracţiuni, procurorii au spus că Teodosie a fost ajutat de către consilierul său, Ciprin Stoichin. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv ca dosarul să fie retrimis la DNA pentru continuarea cercetărilor. Preotul Ciprian Stoichin a fost implicat şi într-un scandal sexual ce a zguduit Arhiepiscopia Tomisului.

În anul 2013, în mass-media a apărut informaţia că preotul ar fi fost şantajat cu imagini compromiţătoare de către doi tineri, ambii teologi, unul dintre ei chiar membru al coralei „Armonia” a Arhiepiscopiei. Cei doi tineri, Marcel Marin şi Ionuţ Picu, i-ar fi cerut bani preotului ca să nu facă publice presupuse imagini compromiţătoare în care ierarhul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o persoană la locuinţa căreia fusese chemat să oficieze anumite servicii religioase. Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că femeia era, de fapt, o prostituată pusă de Marcel Marin şi Ionuţ Picu să-l compromită pe preot, ei fiind condamnaţi definitiv pentru şantaj, în iulie 2018, la câte 3 ani de închisoare cu executare. IPS Teodosie a fost audiat ca martor în acest dosar.

Un alt slujitor al acestei biserici este preotul Ciprian Cojocaru, fost consilier economic al Arhiepiscopiei Tomisului. Preotul este trimis în judecată alături de IPS Teodosie şi de alţi clerici în dosarul „Nazarcea”, aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa. Slujitorii Domnului sunt acuzaţi de procurorii DNA de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Faptele au fost săvârşite tot în dosarul fermei Nazarcea, unde în perioada 2010-2016 Arhiepiscopia Tomisului ar fi obţinut ilegal bani din subvenţii APIA în valoare de 1,39 milioane de lei.

Tot la aceeaşi biserică slujeşte şi preotul Florinel Apostol, care este la un pas de a-şi pierde această calitate, el fiind în plin proces de divorţ. Dosarul se judecă la Judecătoria Constanţa.

Cel de-al patrulea slujitor este Tănase Caraiane, fost consilier juridic al Arhiepiscopiei Tomisului.


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație în ultimul mare sondaj înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale 2024

2 Asta explică multe / Călin Georgescu ar fi fost „acoperit” al SIE

3 OFICIAL CCR a anulat alegerile prezidențiale

4 Ce se întâmplă? / Boardingpass anunță că un Bombardier Global Express va ateriza la București azi după-amiază! / Acesta zboară fără escală de la aeroportu…

5 E noaptea minții / Acum curg cererile de anulare a alegerilor parlamentare!