Noua Zeelandă: Petiţie pentru a schimba oficial numele ţării în Aotearoa

Noua Zeelandă: Petiţie pentru a schimba oficial numele ţării în Aotearoa

Un partid politic din Noua Zeelandă a lansat marţi o petiţie pentru a schimba oficial numele acestei ţări în Aotearoa, relatează dpa.

Aotearoa, care se traduce prin "ţinutul lungului nor alb", este o denumire frecvent folosită pentru Noua Zeelandă, dar are o istorie controversată şi se crede că a fost folosit iniţial doar pentru North Island, una din cele două principale insule ale Noii Zeelande, şi nu pentru întreaga ţară.

Formaţiunea Te Pati Maori îşi propune şi ca până în 2026 toate comunele, oraşele şi pieţele să-şi redobândească numele în limba maori, au precizat într-o declaraţie co-liderii partidului, Rawiri Waititi şi Debbie Ngarewa-Packer.

"Este timpul ca Te Reo Maori să-şi reia locul binemeritat ca prima limbă oficială a acestei ţări. Suntem un stat polinezian, suntem Aotearoa", a spus Waititi.

"Tangata whenua (indigenii) sunt sătui ca numele noastre ancestrale să fie maltratate şi ignorate. Suntem în secolul XXI, acest lucru trebuie să se schimbe", a adăugat el.

Ngarewa-Packer a notat că schimbările de nume şi "impunerea unei agende coloniale în sistemul de educaţie" au făcut ca nivelul de fluenţă în limba maori să se prăbuşească de la 90% în 1910 la 26% în 1950. În prezent, această rată este de circa 20%.

Or, schimbarea numelui ţării poate contribui la "restaurarea statutului limbii noastre", a adăugat ea.

Multe companii şi departamente guvernamentale din Noua Zeelandă folosesc deja numele Aotearoa, inclusiv în cazul paşapoartelor.

Te Reo Maori a devenit una din limbile oficiale ale Noii Zeelande în iulie 1987. AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Primar PSD, fotografii în care agresează sexual o femeie în biroul Primăriei. Edilul susține că sunt realizate cu AI

3 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

4 Generalul SIE în rezervă Nicolae Iană, fostul procuror militar Vasile Doană și doi rezerviști din SRI, vizați de percheziții în dosarul DNA legat de u…

5 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării