Noul START: SUA doresc o întrevedere imediată cu Rusia pentru a finaliza un acord

Noul START: SUA doresc o întrevedere imediată cu Rusia pentru a finaliza un acord

Statele Unite ale Americii au salutat marţi noua propunere a Rusiei pentru prelungirea cu un an a tratatului de dezarmare Noul START, propunere ce pare să fie la unison cu poziţia americană, şi s-au declarat gata pentru o întrevedere imediată pentru a finaliza un acord, informează AFP, Reuters şi dpa.

"Apreciem dorinţa Federaţiei Ruse de a înregistra progrese în problema controlului asupra armelor", declară, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american Morgan Ortagus. "SUA sunt gata pentru o întrevedere imediată, pentru a finaliza un acord verificabil. Sperăm că Rusia îi va însărcina pe diplomaţii săi să facă la fel", a adăugat el.

Rusia s-a declarat marţi gata să îngheţe împreună cu SUA numărul de focoase nucleare pentru a prelungi cu un an Noul START , un acord care riscă să expire în cazul în care nu se va ajunge la un compromis.

Această îngheţare a numărului de focoase nu trebuie să fie însoţită de "nicio altă exigenţă suplimentară din partea SUA" şi ar permite "câştigarea de timp", pentru a continua consultările bilaterale cu privire la viitorul control asupra armelor nucleare, a declarat diplomaţia rusă.

Prelungirea cu un an a tratatului Noul START, cu "îngheţarea" arsenalelor nucleare, era una dintre propunerile formulate de Washington şi care a fost într-o primă fază respinsă drept "inacceptabilă" de către Moscova.

Vineri, preşedintele rus Vladimir Putin a propus prelungirea actualului acord pentru cel puţin un an, însă "fără condiţii", ofertă ce a fost respinsă de SUA.

Această revenire a Moscovei ar putea schimba datele problemei, în condiţiile în care negocierile asupra reînnoirii acestui important tratat de dezarmare nucleară sunt în impas de mai multe luni, textul actual urmând să expire la începutul lui 2021.

Tratatul Noul START, încheiat în 2010, menţine arsenalele nucleare ale celor două ţări mult sunt nivelul lor din timpul Războiului Rece, limitând la 700 numărul de lansatoare nucleare strategice şi la 1.550 numărul de focoase nucleare.

O dispariţie a acestui ultim mare acord bilateral asupra unei părţi din arsenalele celor doi adversari geopolitici, acord negociat de preşedinţii de atunci ai SUA şi Rusiei, Barack Obama şi Dmitri Medvedev, alimentează temeri cu privire la o resurgenţă a cursei înarmării. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...