Noul „ucigaș de drone” care poate ajuta Ucraina să facă față barajelor rusești cu Shahed VIDEO

Noul „ucigaș de drone” care poate ajuta Ucraina să facă față barajelor rusești cu Shahed VIDEO

O companie australiană a dezvoltat un nou tip de armă, supranumită „ucigașul de drone”, care ar putea ajuta Ucraina să facă față barajelor de drone kamikaze de tip Shahed ale Rusiei la un cost redus.

Ucraina urmează să primească sistemul anti-dronă Slinger din SUA FOTO Captură Video

Tunul ușor Slinger de 30 mm poate doborî dronele la o distanță de aproape 800 de metri, potrivit producătorului său, Electro Optic Systems.

Acesta poate fi montată pe un camion și poate fi operată cu ajutorul unui joystick și al unui ecran, a relatat postul australian ABC News. Zece astfel de drone au fost incluse într-un pachet de ajutor american pentru Ucraina și ar trebui să ajungă în această țară până la sfârșitul anului.

„Este foarte rapid și ușor de învățat” să le operezi, a declarat inginerul de testare EOS Charlotte Capper pentru postul de televiziune citat. „Nu trebuie să știi prea multe despre tehnologie. Este ușor să înțelegi ce face fiecare lucru și cum îl face".

Rusia a accelerat producția de drone în această toamnă și se preconizează o extindere masivă în viitor a atacurilor sale cu drone, a relatat Insider. Aceasta este o preocupare deosebită în timpul iernii, și probabil că Rusia va căuta să distrugă rețelele energetice ucrainene precum anul trecut.

Ucraina interceptează în mod regulat un număr mare de drone - în special dronele iraniene de tip Shahed lansate de Rusia asupra infrrastructurii și orașelor ucrainene - cu ajutorul sistemelor occidentale de apărare aeriană, doar că este o activitate costisitoare care, fără îndoială, favorizează Rusia.

Să folosescă sisteme de rachete de milioane de dolari pentru a doborî o dronă de doar 20-30.000 de dolari secătuiește resursele Ucrainei chiar și atunci când oprește un atac. De pildă, sistemul de rachete NASAM furnizat de SUA, trimis Ucrainei iarna trecută, costă aproximativ 500.000 de dolari să tragi cu el.

„Uneori, aceste rachete costă milioane”, a declarat ambasadorul Ucrainei în Australia, Vasil Miroșnicenko, potrivit ABC. „Și lovim drone care costă 20.000 de dolari, nu-i așa? Totul se rezumă la costuri".

Slingerul ar putea reduce drastic acest preț. Potrivit ABC, costul de doborâre a unei drone cu acesta este estimat la între 100 și 1.000 de dolari.

EOS dezvoltă, de asemenea, un sistem antidronă pe bază de laser, denumit Titanis, care, într-o demonstrație recentă, a reușit să doboare drone cvadricoptere la o distanță de peste 3.000 de metri, a relatat Australian Defense Magazine.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit / „Niciun semn de viață” la locul accidentului, spune televiziunea de stat iraniană

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?