Novak Djokovic a câștigat turneul Australian Open

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câștigat primul turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open, duminică, la Melbourne, după ce l-a învins în finală pe britanicul Andy Murray, cap de serie nr. 6, în patru seturi, cu 7-6 (5), 6-7 (4), 6-3, 6-0.

Djokovic și-a trecut în palmares al cincilea său titlu la Melbourne (2008, 2011, 2012, 2013, 2015), o premieră pentru un jucător în era open. 

Sârbul s-a impus după un meci care a durat nu mai puțin de trei ore și 39 de minute, arătându-se mai oportunist și mai rezistent în lupta de pe fundul terenului.

Cu acest succes, Nole îi depășește pe americanul Andre Agassi și pe elvețianul Roger Federer, care învinseseră de patru fiecare la Australian Open. Doar australianul Roy Emerson a fost mai bune decât sârbul, câștigând de șase ori competiție de la Melbourne, dar înainte de debutul erei profesioniste, în 1968.

Pentru Djokovic este al optulea trofeu major, după ce s-a impus de două ori la Wimbledon (2011, 2014) și o dată la US Open (2011). Titlul la Roland Garros, unde a fost finalist în 2012 și 2014, este singurul de Mare Șlem care îi lipsește din palmares.

Djokovic, sigur de primul loc în ierarhia mondială, în timp ce Murray va urca pe poziția a patra, a câștigat un nou titlu în turneul său favorit, după ce anul trecut s-a oprit în sferturi, învins de elvețianul Stan Wawrinka, viitorul câștigător.

Meciul a fost echilibrat până la mijlocul setului al treilea, la scorul de 3-3, când Murray a părut că își pierde concentrarea, iar apoi a cedat complet. Meciul s-a transformat într-o simplă formalitate pentru Djokovic, care a câștigat nouă ghemuri la rând

Pentru Murray, Australian Open tinde să devină un veritabil blestem, având în vedere că a ajuns la patru finale pierdute, după cele din 2010 (contra lui Roger Federer) și din 2011 și 2013, ambele în fața lui Djokovic. Câștigător la US Open în 2012 și la Wimbledon în 2013, scoțianul nu a reușit până acum să se impună pe sol australian.

Finala a fost întreruptă pentru ca Djokovic să primească îngrijiri medicale după ce s-a accidentat la degetul mare de la picior, după ce a alunecat pe suprafața de joc, dar și din cauza a doi protestatari pentru drepturile refugiaților. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

3 Aliați neliniștiți și Fox News: momentul în care Trump a înțeles că situația din Minneapolis îi scapă de sub control

4 STENOGRAME „Nu crede că vorbesc cu Nicușor…E agitat rău, a luat-o cu capu’, nu? / E și variantă cu Voineag”

5 Sfârșitul familiei mafiote Ming: China a executat 11 membri ai clanului, inclusiv lideri și moștenitori, vinovați de crime, fraude și trafic de persoa…