'Nu există motive comerciale' pentru zborurile companiei iraniene Mahan Air în Venezuela (Casa Albă)

Statele Unite consideră lansarea unui zbor direct Teheran-Caracas de către compania privată iraniană Mahan Air drept un "gest motivat politic" şi "nu există motive comerciale", a declarat luni un oficial al Casei Albe, citat de Reuters.

Iranul se alătură astfel Chinei şi Rusiei, care au efectuat transporturi în Venezuela în sprijinul preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro. Maduro este sub presiune să demisioneze şi să-i lase locul liderului opoziţiei Juan Guaido, susţinut de Statele Unite şi majoritatea ţărilor occidentale.

"Din punctul nostru de vedere, nu există niciun motiv comercial pentru a stabili acest zbor în acest moment", a declarat oficialul Casei Albe, vorbind cu condiţia anonimatului.

"Este un gest motivat politic care nu este de ajutor poporului venezuelean întrucât nu accelerează schimbarea pe care o dorim", a adăugat el.

Organizaţia Aviaţiei Civile iraniene a anunţat luni că la bordul zborului non-stop de 16 ore s-ar fi aflat oficiali ai Ministerului de Externe de la Teheran în drum spre Caracas.

Mahan Air este sancţionată de Statele Unite din 2011 pentru sprijinul acordat Corpului Gărzilor Revoluţionare Islamice (IRGC) iraniene. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker