Nu se știe nimic despre româncele dispărute după explozia din Germania. Salvatorii le caută de mai bine de 30 de ore
Autoritățile din Germania continuă căutările a două românce date dispărute în orașul Görlitz, după ce clădirea în care erau cazate s-a prăbușit în urma unei explozii puternice. Operațiunea de salvare se desfășoară de peste 30 de ore, iar echipele de intervenție speră să ajungă cât mai rapid la eventuali supraviețuitori din zona acoperită de moloz.
Peste 100 de pompieri și specialiști în operațiuni de salvare au lucrat neîntrerupt, pe timpul nopții, folosind drone, câini de urmă și utilaje grele pentru îndepărtarea dărâmăturilor. În zonele considerate sensibile, intervenția se face manual, cărămidă cu cărămidă, pentru a evita noi prăbușiri sau riscuri suplimentare. În paralel, rețeaua de gaze a fost oprită complet pentru securizarea perimetrului și prevenirea unei noi deflagrații, potrivit știrileprotv.ro.
Șefa pompierilor din Görlitz, Anja Weigel, a explicat dificultatea intervenției.
„În acest moment, avem un vehicul de intervenție echipat cu un braț cu gheară care lucrează în partea din spate și o macara în față, deoarece resturile pe care le-am putut îndepărta manual au fost luate deja de la fața locului. Acum trecem la grinzile și plafoanele mai mari, pe care trebuie să le tăiem și să le îndepărtăm pentru a putea ajunge la zonele de dedesubt”, a explicat aceasta.
Cele două românce, în vârstă de 25 și 26 de ani, se aflau în prima zi de vacanță și erau cazate împreună cu soțul uneia dintre ele într-un apartament din centrul orașului. Deflagrația s-a produs luni, în jurul orei 17:30, iar clădirea a fost complet distrusă.
„Soția mea mi-a spus să cumpăr apă plată și să gătesc ceva. Mi-a cerut să cumpăr și niște pastile. Ieșisem din casă de 20 de secunde. Apoi am auzit o explozie. Așa că m-am întors înăuntru”, a spus soțul unei femei dispărute.
Pe lângă cele două românce, autoritățile caută și un bărbat cu dublă cetățenie, germană și bulgară. Două persoane inițial date dispărute au fost găsite între timp în siguranță.
Primarul orașului Görlitz, Octavian Ursu, a declarat că prioritatea este salvarea de vieți: „În acest moment, ne concentrăm pe salvarea de vieți. Acesta este obiectivul principal pe care îl urmărim acum.”
Sursa: adevarul.ro

