Numărul rușilor care vor să se predea a crescut cu 70% după dezertarea pilotului de elicopter

Andri Iusov, reprezentant oficial al Direcţiei Principale de Informaţii (GUR) din Ministerul Apărării de la Kiev, susţine că, după "operaţiunea specială Mi-8", desfăşurată de serviciul de spionaj militar ucrainean, numărul militarilor ruşi care şi-au exprimat dorinţa de a se preda Ucrainei a crescut cu 70%.

Potrivit Korespondent, scrie Rador, este vorba despre o operaţiune derulată de GUR, în care un pilot rus s-a predat Kievului cu tot cu elicopter. "Există un salt semnificativ pe linia 'Vreau să trăiesc' (o aplicaţie a armatei ucrainene, prin intermediul căreia soldaţii ruşi pot obţine informaţii despre cum se pot preda, n.r.), dar şi prin intermediul altor canale de comunicare.

După operaţiunea de succes 'Siniţia', în care au fost implicaţi un Mi-8 şi pilotul acestuia, numărul militarilor din armata rusă care iau în considerare un scenariu similar pentru ei înşişi a crescut. Apelurile către proiectul de stat 'Vreau să trăiesc' au înregistrat un salt, crescând cu aproximativ 70% într-o singură zi", a explicat Iusov.

Amintim că un pilot rus a dezertat cu tot cu elicopterul Mi-8 pe care îl pilota, după o operaţiune a serviciului de spionaj al armatei ucrainene care a durat şase luni. Moscova, însă, susţine că elicopterul s-a pierdut şi a aterizat "din greşeală" în Ucraina. Recent, Kievul a anunţat că pilotul care a dezertat în Ucraina va primi 500.000 de dolari drept recompensă.

Pe 23 august, apărea informația că un elicopter Mi-8 al Forțelor Aeriene ruse, care transporta componente pentru avioane de luptă, a aterizat în regiunea Harkov, iar pilotul s-a predat forțelor de securitate ucrainene.

Dacă la acel moment s-a spus doar că totul a fost parte a unei operațiuni pe termen lung a informațiilor militare ucrainene (GUR/HUR), acum au fost prezentate mai multe detalii, inclusiv mărturia pilotului rus. Operațiunea ”Siniția” a durat mai bine de șase luni, timp în care au fost puse la punct toate detaliile, începând de la extragerea membrilor familiei pilotului, până la momentul efectiv al fugii. SURSA: defenseromania.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă