Nume noi în Guvernul Tomac. Ministerele-cheie unde apar schimbări SURSE

O variantă actualizată a cabinetului pe care Eugen Tomac încearcă să îl formeze aduce mai multe schimbări față de lista vehiculată inițial.

Eugen Tomac, la ieșirea de la consultările cu USR. FOTO: Inquam/Octav Ganea

Eugen Tomac, la ieșirea de la consultările cu USR. FOTO: Inquam/Octav Ganea

Sorin Costreie apare acum și în poziția de vicepremier, alături de Radu Burnete. La Ministerul Apărării, Mihnea Motoc nu mai figurează pe listă, fiind înlocuit de Dan Neculăescu.

Lista pentru Ministerul Finanțelor a fost extinsă, fiind luate în calcul și variantele Bogdan Glăvan și Alexandru Nazare, pe lângă Bogdan Drăgoi și Șerban Matei. La Sănătate apare și numele Corinei Pop, alături de Ștefan Busnatu, iar la Muncă, Diana Morar o înlocuiește pe Lavinia Niculescu.

În noua formulă este luată în calcul și varianta Vladimir Ionaș pentru Ministerul Dezvoltării, pe lângă Șerban Țigănaș. Totodată, apar nominalizări pentru Transporturi și Mediu, portofolii care nu figurau în lista inițială ajunsă în spațiul public.

În schimb, Dragoș Pâslaru nu mai apare în actuala variantă a cabinetului la Fonduri Europene. Unele nominalizări rămân încă neclare, în special la Finanțe, Justiție, Sănătate, Dezvoltare și Transporturi, unde sunt luate în calcul mai multe variante.

Potrivit informațiilor obținute, varianta actualizată a Guvernului Tomac ar arăta astfel:

  • Vicepremieri: Radu Burnete, Sorin Costreie
  • Finanțe: Bogdan Drăgoi / Șerban Matei / Bogdan Glăvan / Alexandru Nazare
  • Apărare: Dan Neculăescu
  • Externe: Luca Niculescu
  • Economie: Radu Burnete
  • Interne: Bogdan Despescu
  • Justiție: Cosmin Soare-Filatov
  • Sănătate: Corina Pop / Ștefan Busnatu
  • Educație: Sorin Costreie
  • Muncă: Diana Morar
  • Agricultură: Nicolae Istudor
  • Dezvoltare: Șerban Țigănaș / Vladimir Ionaș
  • Transporturi: Ionuț Laurențiu Mașala
  • Energie: Corina Popescu
  • Cultură: Adrian Papahagi
  • Mediu: Teodor Dulceață

Varianta actualizată a cabinetului apare în contextul negocierilor purtate de Eugen Tomac cu partidele parlamentare . Premierul desemnat a început marți consultările pentru obținerea sprijinului necesar învestirii guvernului și a anunțat că va merge în Parlament cu o formulă tehnocrată, fără reprezentanți ai partidelor din actuala legislatură.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 De ce nu vrea nimeni vila de 25.800 de euro scoasă la licitație de ANAF

2 Gigi Becali acceptă să-l cedeze pe Octavian Popescu la echipa lui Șumudică

3 Rezultate la tragerea loto de duminică, 6 septembrie. Reporturi de milioane de lei

4 Un ales AUR boicotează o fabrică din Vaslui, dar stârnește furia internauților

5 Sute de turiști au venit degeaba în Jurilovca la un festival inventat de AI