Nunta lui Lionel Messi cu Antonella Roccuzzo va avea loc pe 30 iunie

Nunta fotbalistului argentinian Lionel Messi și a partenerei sale Antonella Roccuzzo, mama celor doi fii ai săi, va avea loc vineri, 30 iunie, în orașul lor natal Rosario, în Argentina, a confirmat joi agenția care gestionează comunicarea pentru starul de la Barcelona, relatează AFP.

"Sărbătoarea va avea loc la 30 iunie, la Rosario", a scris agenția 6Pointer într-un comunicat.

Presa argentiniană vorbește de mai multe săptămâni despre iminența ceremoniei, dar data nu fusese confirmată oficial. Căsătoria va avea loc în plin repaus estival, în condițiile în care Barca își va relua antrenamentele pentru noul sezon abia în luna iulie.

Messi, care va împlini 30 de ani pe 24 iunie, și Antonella Roccuzzo, în vârstă de 29 de ani, sunt ambii originari din Rosario, localitate situată la 310 km nord de Buenos Aires. Cei doi formează un cuplu din 2008 și au împreună doi copii, Thiago, de 4 ani, și Mateo, de un an, amândoi născuți la Barcelona.

Potrivit mai multor media argentiniene și spaniole, nunta va avea loc în catedrala din Rosario. Printre invitații așteptați sunt mai mulți dintre colegii lui Messi la Barca, precum prietenul său uruguayan Luis Suarez sau apărătorul catalan Gerard Piqué, însoțit de cântăreața columbiană Shakira.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?

3 Cum își racola victimele Alexandru Toader: uși încuiate și șantaj cu examenele / Amănunte abominabile despre prădătorul sexual, fiul fostului ministru T…

4 Planul lui Trump pentru Ucraina stârnește panică în Europa și la Kiev

5 Banii reținuți din pensiile speciale, returnați cu țârâita până în 2028