O apropiată a lui Adrian Năstase, propunerea PSD pentru șefia Institutului Cultural Român

Partidul Social Democrat propune pentru președinția ICR o apropiată a lui Adrian Năstase. Corina Raluca Încroșnatu este actualul vicepreședinte al institutului, din 2024, tot la propunerea PSD. Nominalizarea vine la scurt timp după ce Ministerul Afacerilor Externe a retras statutul de utilitate publică Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale, prezidată de Adrian Năstase. Surse G4Media spun că PSD și AUR negociază pentru a-și susține reciproc propunerile din conducerea ICR, scrie G4Media .

Pe 29 mai, la Biroul Permanent al Senatului a ajuns lista cu propuneri pentru funcțiile vacante de președinte, vicepreședinte și membri ai Consiliului de conducere a Institutului Cultural Român.

Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român este format din 23 de membri. Cei mai mulți, 14, sunt numiți de Senat: șapte la propunerea asociațiilor și uniunilor de creatori legal constituite și declarate de utilitate publică și șapte la propunerea grupurilor parlamentare, în funcție de configurația politică și ponderea acestora în Senat. Tot Senatul propune și cine va ocupa funcțiile de conducere – președinte și vicepreședinte.

După audierile tuturor candidaților în ședință comună de Comisia pentru cultură și media și Comisia pentru politică externă din Senat, o listă cu propuneri pleacă la vot, în Senat. Mandatul membrilor Consiliului de conducere este de patru ani, cu posibilitatea reînnoirii.

Corina Raluca Încroșnatu – propunerea PSD pentru funcția de președinte ICR

Actualul vicepreședinte al ICR este popunerea social democraților pentru conducerea institutului. A fost numită în funcție, în 2024, tot la propunerea PSD.

Corina Incroșnatu și-a început cariera ca voluntar la Ministerul Afacerilor Externe în 2003, pe când avea 20 de ani, cu un an înainte de a intra la Facultatea de Filologie din cadrul Universității București, în 2004. După facultate a început un master în Economie și Afaceri Internaționale, la Universitatea Hyperion din București.

În cariera declarată în CV-ul oficial, există o pauză de șase ani, între 2006, când a renunțat la voluntariatul de la MAE și 2012, când se angajează și consilier parlamentar la Camera Deputaților, și voluntar la Fundația Nicolae Titulescu, prezidată de Adrian Năstase.

De la Camera Deputaților a pleacat, în 2014, la Insititutul Cultural Român unde a rămas până în prezent. A ocupat mai multe funcții în cadrul institutului. Cele mai importante – director al Direcției Generale Programe și Reprezentanțe Comunități Istorice, secretar general și mai apoi vicepreședinte.

La voluntariatul în Fundația Nicolae Titulescu a renunțat în 2016, însă nu și la colaborarea cu Adrian Năstase.

În 2020, fostul premier îi transmitea „mulțumiri speciale”, pentru ajutorul dat la elaborarea unui volum.

„Mulțumiri speciale se îndreaptă către Corina Raluca Încroșnatu, care a reprezentat persoana de contact din partea Institutului Cultural Român, în calitate de expert în cadrul Direcției Generale Reprezentanțe în Străinătate ”, scria Adrian Năstase în revista fundației din ianuarie 2020.

AUR și PSD negociază pentru susținerea reciprocă a candidaților

Surse G4Media susțin că PSD și AUR negociează pentru susținerea reciprocă a candidaților în Consiliul de Conducere al ICR. Ar fi foar o continuare a colaborării dintre cele două partide începută la moțiunea de cenzură și care a continuat cu promovarea unor legi. Despre cum și-au unit forțele PSD și AUR, G4Media a scris aici .

Care sunt propunerile celor două partide?

Propunerile PSD

  • Alexandru Iulian Badea – membru
  • Corina Raluca Încrosnatu – preşedinte
  • Ioana Alina Şerban – membru

Propunerile AUR

  • Adriana Gae – vicepreşedinte
  • Iulian Nicolae Mihail Voiculeţ – membru

În iulie 2025, Nicolae Voiculeț, propunerea AUR pentru Consiliul de conducere, a fost în centrul unui scandal după ce a organizat un concert pe care l-a promovat ca fiind sub patronajul ICR. Președintele ICR, Silviu Jicman a transmis o dezmințire.

„Vom retrage imediat toate anunțurile. Nu suntem parteneri la eveniment. E regretabil ce s-a întâmplat”, a declarat la acel moment Silviu Jicman.

Despre acest caz G4Media a scris aici .

Fundatia Nicolae Titulescu rămâne de utilitate publică

În mai 2026, Guvernul a restras , la solicitarea MAE, statutul de utilitate publică Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale, înființată de Adrian Năstase în 2002.

Statutul de utilitate publică acordat de Guvernul României oferă asociațiilor credibilitate și facilități majore în relația cu statul și sectorul privat – accesul prioritar la finanțări nerambursabile dedicate, dreptul de a folosi gratuit bunuri proprietate publică și prioritate în atribuirea contractelor de achiziții publice de servicii sociale.

O altă fundație prezidată de Adrian Năstase, Fundația Nicolae Titulescu își menține statului de utilitate publică și, deci, și avantajele. ICR prin programele sale poate finanța fundații și asociații de utilitate publică.

G4media a solicitat puncte de vedere Cornei Raluca Încroșnatu și lui Adrian Năstase. Nu am primit răspuns până la publicarea acestui articol.


Citește și:

populare
astăzi

1 Prima declarație a lui Vladimir Putin despre drona căzută la Galați: „Să ne trimită resturile”

2 „Trei roboțași defecți egalează prostia umană” / CTP, despre reprezentanții MApN care au prezentat incidentul din Galați

3 Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, sugerează că Moscova își asumă atacul asupra României

4 Primele imagini cu interiorul blocului din Galați lovit de drona rusească

5 Dispută pe drona de la Galați. Politicienii vorbesc de un atac, generalul Grecu îi contrazice: „A fost deturnată electronic”