O camionetă a intrat în oameni la o paradă gay în Statele Unite

Şoferul unei camionete a lovit sâmbătă mai multe persoane adunate la o paradă gay în Statele Unite, omorând cel puţin un bărbat, a anunţat presa americană preluată de AFP şi DPA.

Incidentul, despre care încă nu este clar dacă a fost un atac deliberat, a avut loc la începutul paradei LGBTQ (lesbiene, gay, bisexuali, trans, queer) din oraşul Wilton Manors (Florida, sud-est), în apropiere de Fort Lauderdale. Şoferul furgonetei a fost arestat.


Foto: (c) JOEY SPEARS /via REUTERS


Vehiculul se aliniase cu carele alegorice participante la paradă, dar a accelerat şi a lovit mai multe persoane, a relatat Local 10 News.

Cel puţin doi bărbaţi au fost loviţi de vehicul, iar unul dintre ei a murit, a declarat pentru această sursă primarul din Fort Lauderdale, Dean Trantalis, care a participat la paradă.


Foto: (c) JOEY SPEARS /via REUTERS


El a spus că duba a ţintit de fapt maşina congresmanei democrate Debbie Wasserman Schultz, care se afla într-o maşină decapotabilă, dar a ratat-o la limită.

''Este un atac terorist asupra comunităţii LGBT'', a declarat Trantalis. ''Exact asta este. Nu a fost chiar un accident. A fost deliberat, a fost premeditat şi a fost îndreptat împotriva unei anumite persoane. Din fericire, au ratat acea persoană, dar din păcate au lovit alte două persoane''.AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT

5 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL