O dronă rusească s-a prăbuşit pe un bloc din Galaţi și a explodat / Sunt persoane rănite și zeci de evacuați
O dronă s-a prăbușit, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:00, pe un bloc din orașul Galați, au anunțat autoritățile. Impactul a fost urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu, la un apartament situat la etajul 10 al blocului de locuințe.
- Informația că este vorba despre o dronă rusească aparține Ministerului Apărării, care a spus: „Din primele informații, rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului”.
- Doi oameni au primit îngrijiri medicale la fața locului, în timp ce aproximativ 70 de persoane au fost evacuate. Alți doi oameni au ajuns la spital cu traumatisme ușoare, potrivit ISU.
Prima reacție a NATO
Purtătorul de cuvânt al NATO, Allison Hart , a transmis vineri, după ce o dronă a explodat pe un bloc din centrul Galaţiului, că secretarul General al NATO, Mark Rutte, se află în contact cu autorităţile române.
„În această dimineață, un bloc din România a fost lovit de o dronă, în timp ce Rusia a atacat infrastructura Ucrainei în apropierea graniței. Secretariatul General al NATO se află în contact cu autoritățile române. Condamnăm imprudența Rusiei, iar NATO va continua să ne consolideze apărarea împotriva tuturor amenințărilor, inclusiv a dronelor”, a scris HArt pe X.
Ministerul Apărării: „România nu este atacată”
Ministerul Apărării Naționale (MApN) face precizări acum după ce o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din Galați în cursul nopții de joi spre vineri.
De ce piloții românii nu au doborât drona care s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Este o întrebare legitimă”, spune Armata
Colonelul Cristian Popovici, șeful Direcției de Informare și Relații Publice a MApN, a explicat vineri dimineața de ce avioanele ridicate de la sol ale Forțele Aeriene Române nu au doborât drona care s-a prăbușit pe un bloc din Galați.
„Este o întrebare legitimă. Cetățenii trebuie să știe că armata are limitări foarte stricte în această situație pentru că nu putem risca să creăm mai multe amenințări decât putem preveni. Legea ne permite să deschidem focul în anumite circumstanțe asupra acestor obiecte folosite în conflictul din Ucraina. Dar în condițiile în care este protejată viața populației și proprietatea”, a declarat Popovici, la Digi 24, întrebat de ce piloții nu au tras asupra aparatul aerian fără pilot nu înainte de a se prăbuși și a exploda pe un bloc de 10 etaje din municipiul Galați.
Colonelul a explicat că fața de alte misiuni de până acum piloții au știut tot timpul unde se afla drona.
Primarul din Galați, despre pagubele produse
„Nu avem pagube materiale atât de mari. Într-adevăr e un apartament aproape distrus, pe o suprafaţă de un metru, aproape un metru jumătate, nu mai există tavan, acolo s-a produs explozia”, a declarat primarul orașului Galați, Ionuț Pucheanu, la Antena 3.
MApN: „Toata încărcătura dronei de tip Geran 2 a explodat la momentul impactului”
„Din primele informații, rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului”, a anunțat Ministerul Apărării, într-un comunicat, vineri dimineață.
Instituția precizează că „echipe de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații continuă cercetările în zona blocului din Galați”.
MAE: „Federația Rusă continuă sa fie un stat agresor”
România a cerut NATO „măsuri pentru accelerarea transferului de capabilități anti-dronă” în țara noastră, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe . Reacția vine după ce o dronă rusească s-a prăbușit, joi noapte, pe un bloc din orașul Galați.
„Federația Rusă continuă sa fie un stat agresor care duce un război ilegal cu implicații grave pentru securitatea regională și siguranța cetățenilor. Federația Rusă poartă direct responsabilitatea pentru aceste acțiuni grave și iresponsabile. România va acționa cu fermitate maximă pentru creșterea presiunii internaționale asupra Federației Ruse în vederea unei încetări imediate și cuprinzătoare a focului”, spune Ministerul Afacerilor Externe.
Momentul în care dronă a lovit blocul din Galați
Pe rețelele de sociaalizare a apărut un clip care surprinde momentul impactului. Se aude mai întâi sunetul făcut de drone, iar la scurt timp se vede o explozie.
„Șoc. Ca la cutremur”, a spus un localnic.
Deputat din Galați: „Sunt imagini pe care nu credeam că le vom vedea vreodată”
Deputatul USR de Galați, Bogdan Rodeanu, a povestit vineri dimineața că drona a lovit casa liftului blocului cu zece etaje din centrul orașului, s-a prăbuşit pe acoperişul imobilului şi apoi a explodat.
„În timpul unui nou atac lansat de Federaţia Rusă asupra localităţilor ucrainene aflate la graniţa cu România, una dintre drone a pătruns în spaţiul aerian românesc şi a ajuns deasupra municipiului Galaţi. A lovit casa liftului unui bloc cu zece etaje, s-a prăbuşit pe acoperiş şi a explodat. Din fericire, nu vorbim despre pierderi de vieţi omeneşti, însă există persoane rănite, iar consecinţele puteau fi mult mai grave”, a scris Rodeanu pe Facebook.
Ministerul Apărării a anunțat că va organiza, vineri dimineaţă, o conferinţă de presă la sediul instituţiei, după ce o dronă a lovit blocul din Galaţi.
„La sediul Ministerului Apărării Naţionale va avea loc vineri, 29 mai, de la ora 8.30, o conferinţă de presă pe tema atacurilor cu drone din proximitatea României, a dronei care a lovit, în această dimineaţă, acoperişul unui bloc din Galaţi şi a efectelor agresiunii Federaţiei Ruse în Ucraina asupra securităţii regionale”, este anunţul oficial al Ministerului Apărării.
4 victime, în total
Lt. col. Cătălin Sion, reprezentant al ISU Galați, a declarat că în total au fost patru victime – două persoane transportate la spital cu traumatisme ușoare și alte două cu atacuri de panică, cele din urmă fiind cele care au primit îngrijiri la fața locului, informează Agerpres.
Traficul rutier, restricționat în zona unde a picat drona
Poliţia Galaţi a anunțat, vineri dimineață, că, până la finalizarea cercetărilor la faţa locului, în zona în care drona a căzut pe blocul de locuinţe din municipiu, traficul rutier este restricţionat pe ambele sensuri de deplasare ale străzii Brăilei, între intersecţiile cu străzile Roşiori şi Traian.
„Recomandăm participanţilor la trafic să utilizeze rute alternative pentru evitarea zonei afectate”, au precizat oficialii IPJ Galaţi, citați de News.ro.
Planul roșu de intervenție, dezactivat
Autoritățile anunță că au identificat o locație pentru cazarea temporară a locatarilor evacuați, însă la acest moment nu sunt persoane relocate.
„Pentru siguranța cetățenilor, forțele MAI, MApN și echipele specializate ale SRI sunt în continuare la fața locului și continuă verificările”, a transmis DSU, precizând că Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat.
Anunțul MApN
„În cursul nopții de 28 spre 29 mai, Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România. Una dintre aceste drone a intrat în spațiul aerian al României, fiind urmărită de radare până în zona de sud a municipiului Galați și s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe, impactul fiind urmat de un incendiu”, a transmis și MApN, între timp.
Două avioane de luptă F-16 au fost ridicate de la Baza de la Feteşti, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forţelor Aeriene Române. Piloţii aeronavelor au avut autorizare de angajare a ţintelor pe toată durata alertei, conform anunțului ministerului, care nu a precizat de ce drona nu a fost doborâtă.
70 de oameni, evacuați din bloc
Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din blocul din municipiul Galați, au transmis autoritățile, în cel mai nou anunț.
„Din cercetările efectuate de specialiștii SRI de la fața locului, toată încărcătura explozivă a dronei a explodat”, conform Departamentului pentru Situații de Urgență.
„Nu se impune evacuarea celorlalte scări ale imobilului. Total persoane evacuate / autoevacuate: aproximativ 70”, a precizat DSU.
Știrea inițială: Este cel mai grav incident de acest fel din România, din ultimii ani, după izbucnirea războiului din Ucraina.
„În urmă cu puțin timp, în municipiul Galați, o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10. La fața locului intervin forțe și mijloace ale ISU Galați pentru limitarea efectelor incidentului și securizarea zonei, sprijinite de alte efective ale MAI și echipe specializate ale SRI. Două persoane care se aflau în apartamentul incendiat s-au autoevacuat. Până în acest moment, nu au fost identificate victime”, a transmis ISU Galați, într-un comunicat de presă.
Locuitorii din Galaţi au primit un mesaj RO-ALERT, urmat imediat de o bubuitură puternică.
Drona s-a prăbuşit direct pe acoperişul unui bloc BR din zona Stirex, potrivit Monitorului de Galați . La faţa locului au sosit de urgenţă poliţişti şi pompieri, care au izolat imediat perimetrul pentru siguranţa cetăţenilor.
Misiunea este în dinamică, au precizat autoritățile, care au distribuit imagini de la locul intervenției.
Ulterior în cursul nopții, ISU Galați a transmis că două persoane care prezintă escoriații primesc îngrijiri medicale la fața locului.
„Până la acest moment, nu au fost identificate alte drone”, potrivit autorităților.
Între timp, incendiul de pe bloc a fost lichidat.
„De asemenea, echipa de cercetare, specializată în explozii, formată din polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică, din cadrul IGPR, este în drum spre locul intervenției”, a mai transmis ISU.
