O echipă de oameni de știință susține că a descoperit trăsăturile de caracter care reprezintă secretul longevității (studiu)

Încăpățânarea și optimismul se numără printre trăsăturile de caracter care pot reprezenta secretul longevității, conform unui nou studiu efectuat în Statele Unite, publicat marți în jurnalul ''International Psychogeriatrics'', relatează UPI.

O echipă de oameni de știință aflată în căutarea unor indicii cu privire la longevitate și-a concentrat cercetările în zona a nouă sate îndepărtate din regiunea Cilento din sudul Italiei unde sute de locuitori au peste 90 de ani.

Studiul s-a concentrat pe 29 dintre aceștia, participanții având vârste cuprinse între 90 și 101 ani.

Deși starea de sănătate fizică a acestor persoane vârstnice era mai precară în comparație cu cea a membrilor mai tineri din familiile lor, aceștia prezentau o stare mentală mai bună, potrivit cercetării.

''Mai multe cercetări au fost efectuate pe adulți cu vârste înainte, însă acestea s-au concentrat cu precădere pe genetică decât pe sănătatea lor mentală sau pe trăsăturile de personalitate'', a declarat unul dintre autorii pricipali, dr. Dilip Jeste, profesor de psihiatrie și neuroștiințe la Facultatea de Medicină a Universității din San Diego, California.

''Principalele teme care au reieșit din studiul nostru, și par să fie trăsături unice asociate cu o stare mai bună de sănătate fizică a acestei populații rurale, sunt optimismul, etica muncii, încăpățânarea și o puternică legătură cu familia, cu religia și cu pământul'', a precizat Jeste în cadrul unui comunicat emis de universitate.

Dintre acestea, s-a remarcat afecțiunea față de pământ. ''Dragostea persoanelor din acest grup față de pământul lor este o temă comună și le oferă un scop în viață. Majoritatea încă efectuează munci în cadrul gospodăriilor și al suprafețelor de pământ. Ei spun: 'Aceasta este viața mea și nu voi renunța la ea', a declarat Anna Scelzo, membră a echipei de cercetători, asistent în domeniul sănătății mintale în Chiavarese, Italia.

Oamenii de știință a descoperit de asemenea că aceste persoane vârstnice aveau însușiri semnificativ mai bune în ceea ce privește încrederea în sine și luarea deciziilor în comparație cu semenii lor de 50, 60 și 70 de ani. ''Acest paradox al înaintării în vârstă susține ideea că starea de bine și (nivelul de) înțelepciune se accentuează proporțional cu vârsta, chiar dacă sănătatea fizică se deteriorează'', a adăugat Jeste.

Cercetătorii au declarat că intenționează să continue să monitorizeze persoanele participante la acest studiu, care ''nu doar supraviețuiesc, ci prosperă și se dezvoltă'', pentru o mai bună ''înțelegere a sănătății și a capacităților funcționale la toate grupele de vârstă''.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir