O firmă londoneză propune acordarea unui concediu ca remediu împotriva mahmurelii

O firmă londoneză din sectorul muzical oferă angajaților ei câteva zile de concediu "pentru mahmureală", pentru a-i stimula astfel să profite mai mult de viața nocturnă a metropolei britanice și să se odihnească apoi în liniște la domiciliu după petrecerile la care au participat, relatează joi AFP.

"Angajații noștri nu vor mai avea nevoie să ne facă să credem că au contactat 'un virus de 24 de ore' sau să simuleze 'o voce de bolnav', vor putea să-i spună șefului lor care este problema reală", a precizat Dice, o firmă specializată în vânzarea de bilete la concerte pe smartphone și care are sediul în cartierul Shoreditch.

A doua zi după o seară stropită cu prea mult alcool este suficient ca salariatul să-i trimită superiorului direct unul dintre emoticoanele "bere", "bolnav" sau "muzică" pentru a-l anunța că nu poate conta pe el în ziua respectivă. În total, fiecare salariat va avea dreptul la până patru zile pe an de concediu pentru mahmureală.

Firma vrea să-i stimuleze astfel pe salariați să profite pe deplin de viața muzicală londoneză pentru a-și completa cunoștințele de care au nevoie în meseria lor. Iar faptul că ei s-au culcat mai târziu după un concert lung, fie că au consumat sau nu alcool, este suficient pentru a asigura indulgența conducerii.

"Toată echipa noastră are muzica în sânge, iar unele dintre cele mai mari contracte muzicale sunt semnate după un concert. Avem încredere și vrem ca toată lumea să poată spune cu sinceritate că a profitat de un concert târziu în noapte. Nu merită osteneală de a simula o boală", a explicat Phil Hutcheon, fondatorul și patronul Dice, într-un comunicat transmis AFP.

Viața nocturnă din Londra este una deosebit de ofertantă pentru amatori, cu o mulțime de concerte și spectacole de toate genurile, care se întind până târziu în noapte. Există nenumărate restaurante, baruri și cluburi de noapte și, din luna august a anului trecut, anumite linii de metrou funcționează chiar și noaptea în timpul weekendului pentru a-i transporta pe pasagerii întârziați.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

4 VIDEO Iranul a lovit un avion F-35 american! Imagini cu momentul impactului

5 REVOLTĂTOR / Document / Savonea crește salariile unor categorii de magistraţi cu 2% pe zi! / Cel puţin 700 de magistraţi vor câştiga la salariul lunar 12-13…