O infirmieră cu COVID-19 a fugit din spital să se roage la biserică. A sărutat toate icoanele

O infirmieră cu COVID-19 a fugit din spital să se roage la biserică. Până să fie prinsă, a sărutat toate icoanele. Infirmiera era internată de zece zile în spital. Pentru că avea o formă uşoară de COVID-19 şi era duminică, femeia s-a gândit să meargă la biserică să se roage.

Infirmiera lucrează la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Vaslui, are 48 de ani și s-a ales cu dosar penal. Ea a fost internată cu COVID-19 în urmă cu zece zile la Spitalul din Bârlad, spun jurnaliştii de la  Vremea Nouă.

Deoarece era zi de duminică, iar ea avea o formă uşoară a bolii, femeia a decis să meargă la biserica din curtea spitalului să se roage. Acolo a fost găsită de medici.

„Nu se face aşa ceva, oricât de credincios eşti! Infecţia se răspândeşte foarte repede, nu trebuia să meargă la Biserică. Noi nu putem încuia pacienţii, dar aceştia trebuie să fie conştineţi că nu au voie în comunitate, dacă nu sunt complet vindecaţi! Chiar dacă avea mască, ea a sărutat toate icoanele! Am fost nevoiţi să anunţăm şi poliţia”, a spus Daniela Borş, managerul spitalului bârlădean. 

În acest caz, poliţiştii din cadrul IPJ Vaslui au fost sesizaţi printr-un apel la 112.


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani