Prima bătălie dintre români și turci nu a fost cea de la Rovine. A fost, să zicem, prima mare invazie otomană în teritoriile valahe, dar nu și prima confruntare. De fapt, primele conflicte dintre români și turci au pornit de la stăpânirea asupra Dobrogei, cu atacuri de-o parte și de alta.

O mare parte a publicului larg știe că prima bătălie a românilor cu turcii s-a dat la Rovine, în anul 1395. Oștile celebrului Baiazid „Fulgerul” au invadat Valahia și au suferit o grea înfrângere în fața armatei voievodului Mircea cel Bătrân. Așa cum a scos în evidență literatura naționalistă și mai apoi cinematografia din perioada comunistă, domnul muntean și o ipotetică oaste țărănească, cu oameni luați de la coarnele plugului, își apărau nevoile și neamul în fața agresiunii otomane.

Evident, aceleași surse beletristice și cinematografice, indicau ca principal motiv al invaziei bogăția țării, care a atras lăcomia turcului, dar și dorința voievodului muntean de a nu se supune stăpânirii otomane. Parțial adevărat. În realitate, așa cum arată documentele, dar și specialiștii, primele confruntări dintre români și otomani au avut loc mult mai devreme. Invazia din 1395 a fost doar apogeul unei serii de conflicte dintre valahi și turci. În plus, motivele declanșării expediției au fost cu totul altele. De fapt, Baiazid a organizat, la nord de Dunăre, o expediție punitivă împotriva lui Mircea cel Bătrân, după ce voievodul muntean le-a luat turcilor, de sub nas, Dobrogea.

Uraganul stârnit asupra Balcanilor

În secolul al XIV-lea, în Asia Mică, erau sădiți germenii unui imperiu care avea să asalteze Europa timp de câteva secole. Turcii osmalâi sau otomani au creat un stat militarist și expansionist. Au reușit să se impună în multe teritorii stăpânite de „verii” lor, turcii selgiucizi, cucerindu-le emiratele și sultanetele. Mai apoi, primii sultani s-au aruncat și asupra teritoriilor bizantine. Mai apoi, au continuat drumul către Vest, către porțile Europei. Cu o armată numeroasă, bine organizată și călită în luptele din Asia Mică, otomanii aproape că nu aveau rival. Infanteria otomană, bine disciplinată și îndoctrinată în spiritul Islamului, se completa perfect cu o puternică cavalerie anatoliană, renumiții spahii. La aceștia se adăugau numeroase trupe neregulate sau trupe de cavalerie ușoară, care făceau ravagii și semănau teroare în teritoriile vizate de otomani.

Când au ajuns în Balcani, otomanii au dat de o realitate complexă. La sud de Dunăre, erau țaratele și regatele bulgarilor și sârbilor, dezbinate și măcinate de rivalități. La nordul marelui fluviu, se afla Valahia, un voievodat emergent care reușise să-și consolideze puterea și independența în fața puternicului regat al Ungariei, aflat în imediata vecinătate. Atunci când turcii forțau porțile Balcanilor, Valahia sau Țara Românească, așa cum este cunoscută în istoriografia românească, era condusă de un principe puternic și bun gospodar, Mircea cel Bătrân, din neamul Basarabilor. Prima țintă a otomanilor, cum era și firesc, a fost Despotatul Sârbesc al cneazului Lazăr.

În anul 1389, oștile otomane, comandate de sultanul Murad I se ciocnesc de armatele despotului sârb, Lazăr, la Kosovopolje( Câmpua Mierlei). Deși sultanul moare în luptă, fiul acestuia, Baiazid preia controlul armatei și reușește să obțină o victorie decisivă pentru otomani. Baiazid va ajunge sultan și va continua să cucerească cu un avânt care-i va aduce și supranumele de „Fulgerul”. După ce plecase în Anatolia pentru a înfrânge coaliția strânsă împotriva otomanilor, de emirul Karamanului, Baiazid se reîntoarce în Balcani.

De această dată îngenunchează țaratele bulgare. Firuz Bei, mâna dreaptă a sultanului, supune Țaratul de Vidin. Mai apoi, sultanul însuși, se îndreaptă și către țaratul de Târnovo și îl transformă în pașalâc. Turcii ajung aproape de Dunăre. Principele Valahiei dar și regele Ungariei erau conștienți că otomanii nu se vor opri la Dunăre. Probabil nu ar fi atacat pe moment, dar nu ar fi durat mult până când, sultanul să-și dorit noi posesiuni, dincolo de fluviu.

Prima luptă dintre români și turci. Mircea fură Dobrogea de sub nasul otomanilor

Valahia era prima în calea turcilor. Principele Mircea, un voievod puternic care reușise să centralizeze statul și să supună autorității sale, clanurile boierești, încerca să se pregătească pentru a face față otomanilor. În primul rând întărește relațiile cu ungurii. În plus, se apropie de vecinii săi, moldovenii. Prin intermediul voievodului Moldovei, Petru I, Mircea caută prietenie și alianță cu polonezii.

Fiind un principe energic, Mircea a întins granițele țării sale mai mult decât înaintașii săi. Răvnea la noi teritorii, tocmai pentru a alcătui o zonă defensivă împotriva pericolului otoman. Cum cea mai bună apărare este atacul, profitând de faptul că Șișman și despotul Dobrogei, Ivanco, luptau la sud de Dunăre cu oștile marelui vizir Candarli Ali Pașa, Mircea trece Dunărea și ocupă Silistra, dar și alte cetăți de la sudul marelui fluviu. Marele vizir reușește să-l supună pe Șișman dar și să-l ucidă pe Ivanco. Mai mult decât atât, oștile otomane alungă garnizoanele valahe din cetățile de la sudul Dunării. „După ce a fost luat Şiştovul, vizirul a pornit mai departe cu oastea sa împotriva acelor cetăţi şi castele, pe care mai înainte vlahii transalpini le ocupaseră trecând Dunărea în Bulgaria. Fără greutate le-a luat pe toate, iar garnizoanele au fost luate în captivitate”, scria Leunclavius. Mircea așteaptă ca marele vizir Candarli Ali Pașa să se retragă și atacă în forță toate garnizoanele otomane. Marele principe al Valahiei reușește să cucerească, de sub nasul turcilor, întreaga Dobroge, întinzându-și stăpânirea „până la Marea cea mare”.

„Ţinând seama însă de naraţiunea cronicilor turceşti şi de faptul că imediat după aceste evenimente Dobrogea şi Silistra încep să se ivească în stăpânirea lui Mircea, e uşor să explicăm cum s-au petrecut lucrurile. Expediţia marelui vizir din 1388 a fost îndreptată împotriva lui Şişman şi a lui Ivanco din Dobrogea; atât Dobrogea, afară de Varna, cât şi Silistra au fost cucerite de turci. Ivanco dispare în aceste împrejurări, e probabil să fi pierit în luptă. Cronica spune precis că oastea lui Mircea a intervenit, a trecut Dunărea şi a ocupat mai multe cetăţi, dar în cele din urmă turcii au alungat garnizoanele româneşti. Întrucât însă, după mărturia cronicilor turceşti, Silistra a fost apoi pierdută de turci, nu rămâne decât o singură explicaţie care e conformă cu povestirea cronicelor bulgare: Mircea a cucerit Dobrogea de la turci, începând din 1388, apoi deplin în anul următor”, preciza istoricul P.P. Panaitescu, în „Mircea cel Bătrân”.

Supărați de îndrăzneala valahului, otomanii trimit o expediție punitivă, la nord de Dunăre. De fapt, prima invazie otomană în Țara Românească, are loc cel mai probabil, în 1388-1389. Tot atunci a fost înregistrată și prima mare victorie românească împotriva turcilor, după cum spun cronicile. Armata trimisă de sultanul Murad a fost spulberată. Cu alte cuvinte, prima victorie românească împotriva otomanilor nu a fost la Rovine. Primele confruntări și primele victorii au avut loc în anul 1388, cu șapte ani mai devreme. „Probabil, primele confruntări cu otomanii au avut loc în 1388, pentru stăpânirea Dobrogei, ceea ce a dus la o primă campanie otomană la nord de Dunăre, câștigată de Mircea, o cronică bulgară scriind că vlahii i-au zdrobit pe turci, aceștia înecându-se aproape toți în Dunăre”, precizează istoricul Andrei Pogăciaș în articolul „Războaiele lui Mircea cel Bătrân”, din revista Historia.

Valahii, ghimpele din coasta otomanilor

A fost un afront uriaș adus sultanului. Cu toate acestea, oștile otomane erau cu luptele împotriva Despotatului Serbiei . Mircea nu a trimis trupe în ajutorul țarului Lazăr fiindcă, probabil, era ocupat cu consolidarea cuceririi sale în Dobrogea. Imediat după bătălia de la Kosovo, se iscă un nou incident între români și turci. Armata otomană care tocmai cucerise țaratul de Vidin, comandată de Firuz Bei, a trecut Dunărea și a jefuit cumplit sudul Țării Românești.

Contingentele otomane au învins toate detașamentele valahe care au încercat să-i oprească. Ulterior, trupele otomane s-au întors la sud de Dunăre, cu prăzi bogate și mulți robi, spun cronicile. Mircea cel Bătrân, drept represalii, trece Dunărea, în teritoriile otomane și atacă, în octombrie 1394 tabăra akingiilor de la Karînovasî. Cavaleria valahă a făcut un adevărat măcel, deplâns și în cronicile otomane. În plus, Mircea a trimis trupe în ajutorul lui Șișman. Pentru noul sultan, Baiazid, ceea ce făcuse principele valah era deja prea mult.

Faptul că otomanii recunoșteau forța militară a valahilor, dovedită în bătăliile din 1388-1393, este demonstrată de faptul că însuși sultanul pornește în fruntea trupelor sale în campania din Valahia. Cu alte cuvinte, bătălia de la Rovine, a fost rodul unei expediții de pedepsire îndreptată de otomani împotriva valahilor. Aceștia din urmă i-au înfrânt pe otomani în câteva rânduri și reprezentau un ghimpe în coasta stăpânirii sultanului.