O mie de copii sunt izolați în adăposturile antiaeriene din Donețk

O mie de copii sunt izolați în adăposturile antiaeriene din Donețk

Circa o mie de copii ucraineni sunt prinși în adăposturile antiaeriene din orașul Donețk și au nevoie urgentă de ajutor, a avertizat marți Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), citat agenția EFE.

Copiii din zonele afectate de conflict suferă un stres enorm. Dar cei mai vulnerabili sunt cei refugiați în adăposturile subterane neigienice și aglomerate', a subliniat Giovanna Barberis, reprezentata UNICEF la Kiev. Ea a precizat că, încă din luna septembrie, mii de persoane din zonele de conflict petrec cea mai mare parte din timp în circa 12 adăposturi antiaeriene unde stau în condiții igienice precare și nu au acces la apă potabilă și mâncare.

Până în prezent, UNICEF a repartizat circa 1.100 de kituri pentru igienă copiilor și adulților refugiați în aceste adăposturi și speră să reușească în scurt timp să ofere îmbrăcăminte de iarnă pentru circa 10.000 de minori.

Reprezentanta organizației a mai semnalat că numai în cursul zilei de luni în estul separatist al Ucrainei cel puțin doi copii au fost uciși și alți șapte răniți în urma atacurilor armate, ea amintind că în general în războaie cei mai neajutorați au cel mai mult de suferit, cum este cazul copiilor.

Ea a atras atenția și asupra faptului că în respectiva zonă de conflict copii sunt lipsiți și de cea mai elementară asistență sanitară, de unde rezultă și riscul declanșării unor epidemii. În plus, se estimează că numai jumătate din copiii din întreaga Ucraină au primit vaccinurile necesare pentru imunizare. De exemplu, circa 1,5 milioane de copii ucraineni cu vârste mai mici de 5 ani nu au fost vaccinați împotriva poliomielitei.

În ce privește posibile încorporări ale minorilor în rândul milițiilor separatiste proruse, Giovanna Barberis a declarat că nu există deocamdată dovezi care să confirme o asemenea informație.

De la începutul conflictului din Ucraina, în luna martie 2014, peste un milion și jumătate de persoane, dintre care circa 130.000 sunt copii, au fost nevoite să-și abandoneze locuințele, UNICEF estimând că în total circa 1,7 milioane de copii sunt afectați de acest conflict. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Dăncilă îl îngroapă definitiv pe Geoană, care a mințit cu nesimțire despre cum a ajuns el la NATO!

2 VIDEO Imagini spectaculoase de pe frontul din Ucraina, cu un atac rar de manual la nivel de batalion, al rușilor, oprit de ucraineni

3 Polițistul local Bucur Cezar Mihail s-a declarat femeie

4 VIDEO Lovitură cruntă încasată de Rusia în Crimeea! / Canal neoficial al aviației ruse: „Exact așa cum am spus că va fi. Veșnica pomenire…”

5 Un articol care dă fiori despre Siria, țara care a ajuns să supraviețuiască economic din fabricarea unui drog...