O nouă conducere executivă la SIF Banat-Crișana

Autoritatea de Supraveghere Financiară a avizat modificarea componenței conducerii SIF Banat-Crișana (SIF1), prin numirea lui Drăgoi Bogdan-Alexandru în funcția de director general și a lui Avrămoiu Octavian în funcția de director general adjunct, informează societatea de investiții financiare printr-un comunicat remis, joi, AGERPRES.

'Avizul ASF este în conformitate cu Hotărârea nr. 3/14.07.2015 a Consiliului de Administrație al SIF Banat-Crișana, prin care a fost votată noua conducere a societății.', se menționează în comunicat.

De asemenea, din componența conducerii SIF Banat-Crișana mai fac parte Grigore Aurelia Gabriela, director general adjunct Operațiuni, și Sferdian Teodora, director general adjunct Dezvoltare.

Bogdan Drăgoi și Octavian Avrămoiu sunt și membrii ai Consiliului de Administrație al SIF1, fiind aleși de Adunarea Generală a Acționarilor și avizați de către ASF.

Bogdan Drăgoi a fost ministru de Finanțe în 2012, după ce anterior ocupase poziția de secretar de stat în cadrul aceluiași minister.

Octavian Avrămoiu a fost director de cabinet în timpul mandatului lui Bogdan Drăgoi, fiind membru al Baroului București și lichidator judiciar. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Un avion F-35 „stealth” s-a prăbușit lângă baza militară devenită faimoasă cu filmul „Top Gun”

2 Vârsta de pensionare va urca la 67 de ani, cu o creștere majoră pentru femei

3 Patria Prima cere verificarea lui Marian Godină: întrebări despre statut, venituri și apariții publice

4 Citiți ce spune omul ăsta! / „Decizia inițială a Fitch a fost de retrogradare. Ne-au mai păsuit câteva luni / În 10.000 de dosare a încetat urmărirea pena…

5 Răsturnare de situație / Șeful DNA contrazice Parchetul general și afirmă că decizia CJUE privind prescripția se aplică și în cazurile de corupție