O organizaţie civică a semnalat peste 500 de pagini şi grupuri de Facebook suspectate de dezinformare în Europa

O organizaţie civică a semnalat peste 500 de pagini şi grupuri de Facebook suspectate de dezinformare în Europa

Organizaţia civică Avaaz, care desfăşoară acţiuni de militantism cibernetic, a anunţat miercuri că odată cu apropierea alegerilor europene a semnalat peste 500 de pagini şi grupuri de Facebook suspectate că difuzează informaţii false în cadrul Uniunii Europene, relatează AFP.

Aceste atenţionări au permis eliminarea unor postări care totalizau peste 500 de milioane de vizualizări în ultimele trei luni, conform ONG-ului.

Organizaţia, care a mai salutat în ultimele săptămâni închiderea de către Facebook a zeci de conturi din mai multe ţări europene, printre care Italia şi Polonia, în urma semnalărilor sale, a publicat online un raport paneuropean care detaliază amploarea unor reţele, de extremă-dreapta sau anti-UE, care practică dezinformarea sau difuzează conţinut ce îndeamnă la ură pe reţeaua de socializare.

În acest cadru, Avaaz explică faptul că a semnalat reţelei Facebook peste 500 de pagini şi grupuri suspecte, care sunt urmărite în total de aproape 32 de milioane de utilizatori şi care au generat peste 67 de milioane de interacţiuni (comentarii, like-uri şi share-uri) în ultimele trei luni.

În aceeaşi perioadă, postările legate de aceste pagini şi grupuri, care urmăresc deseori să instige la ură faţă de migranţi sau să denigreze Bruxellesul, au generat 533 de milioane de vizualizări, a calculat ONG-ul.

Conform Avaaz, Facebook a eliminat deja 77 de pagini şi conturi care i-au fost semnalate (în aprilie sau în mai), "care numărau în total de trei ori mai mulţi abonaţi (5,9 milioane) decât principalele şase partide europene de extremă-dreapta sau anti-UE", mai exact Liga, AfD, VOX, Brexit Party RN şi PiS, care totalizează două milioane.

ONG-ul salută decizia Facebook de a închide aceste conturi, dar face apel la reţeaua de socializare să îşi intensifice eforturile.

"Facebook a permis ca mult prea multe activităţi suspecte şi materiale dăunătoare să fie răspândite. Trebuie să facă ordine şi să efectueze imediat verificări, la nivelul UE, pentru a detecta alte activităţi suspecte pe platforma sa", cum ar fi conturi duble care contribuie la amplificarea unui mesaj sau paginile care îşi schimbă des numele pentru a-şi şterge urmele, concluzionează ONG-ul.

Cu sediul la New York şi specializată în militantismul online, Avaaz a lansat o companie numită 'Correct the Record', care urmăreşte să oblige Facebook să le arate tuturor celor care au vizionat materiale identificate ca fiind false de către serviciile de fact-checking articolele care le contrazic. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum au ajutat serviciile de informații americane Ucraina să țintească călcâiul lui Ahile al infrastructurii energetice rusești

2 Cadou de 200.000 de euro la majoratul fiicei unui afacerist din Sibiu, într-un eveniment plin de fast

3 Spectacolul celor 52 de amânări într-un singur proces de corupție al lui Sebastian Ghiță. La următorul termen, faptele vor fi prescrise. „Exilul” incu…

4 Trump a redistribuit un editorial necruțător al New York Post despre minciunile lui Putin

5 BREAKING Peste 40 de persoane au murit, iar circa 100 au fost rănite în urma unei explozii într-un bar din Elveția / Un consul român se deplasează la …